Efectul Donald Trump asupra economiei mondiale
Alegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite a avut efecte asupra economiei mondiale. Efectele negative s-au estompat, însă, la orele prânzului, dat fiind discursul pozitiv la președintelui american.
Indicele american Standard&Poors’s 500 a coborât cu 5 la sută, în timp ce peso-ul mexican s-a prăbuşit cu până la 11 procente, cel mai mult după 1994, scrie agenţia de presă news.ro. Ulterior moneda mexicană a recuperat din decalaj ajungând la o diferență de 8 la sută față de valoarea avută anterior alegerilor.
Titlurile americane de Trezorerie, yenul şi aurul au urcat cel mai mult după rezultatul pro-Brexit al referendumului care a avut loc în iunie în Marea Britanie.
Pe Wall Street, vestea că cel de-al 45-lea preşedinte al Americii este Donald Trump a şocat. Lipsa de predictibilitate a lui Trump şi opoziţia sa faţă de acordurile de comerţ liber l-au făcut nepopular pe magnatul imobiliar în rândul multor finanţişti, care se tem că ar putea perturba comerţul mondial şi înrăutăţi relaţiile geopolitice.
La Moscova, însă, oficialii apreciază că alegerea lui Trump va micșora presiunile și sancțiunile economice asupra Rusiei. Astfel, în contradicție cu tendința globală, piețele financiare rusești au crescut, astăzi.
Articol de Radio Timișoara, 9 noiembrie 2016, 17:02