Eliza Samara aduce două puncte în victoria contra Cehiei
Echipa feminină de tenis de masă a României a învins Cehia cu scorul de 3-1, astăzi, în meciul său de debut în Grupa C a Campionatelor Mondiale pe echipe de la Halmstad (Suedia).
Articol de Adrian Schindarli, 29 aprilie 2018, 15:14
Bernadette Szocs a învins-o pe Hana Matelova cu 3-0 (11-4, 11-9, 11-4), iar Elizabeta Samara le-a întrecut pe Katerina Tomanovska, scor 3-1 (11-7, 11-6, 8-11, 11-6), şi pe Hana Matelova, cu 3-0 (11-6, 12-10, 11-8). Singurul punct al Cehiei a fost obţinut de Karin Adamkova, victorioasă în faţa arădencei Danielei Monteiro Dodean cu 3-2 (4-11, 11-8, 2-11, 11-7, 11-7).
Tot astăzi, tricolorele vor înfrunta Olanda, de la ora 21,00. Din Grupa C mai fac parte Taiwan, Polonia şi Coreea de Nord.
La masculin, România debutează duminică împotriva Suediei. Celelalte echipe din Grupa A sunt Germania, Hong Kong, Egipt, Slovenia.
Primele trei clasate din fiecare grupă la eşalonul Championship Division se vor califica în faza următoare, câştigătoarele celor patru grupe, la feminin, respectiv masculin, urmând să ajungă direct în sferturi. Formaţiile clasate pe poziţiile 4-6 în grupe vor continua să joace pentru locurile 13-24.