Expoziție Rembrandt la Timișoara
Peste 250 de gravuri originale obținute prin imprimare de pe plăcile lui Rembrandt, aflate la Muzeul Luvru din Paris, vor putea fi admirate, în curând, la Timișoara.
Articol de Radio Timișoara, 1 iunie 2014, 14:53
În acest sens, miercuri, 4 iunie, va fi semnat un protocol privind itinerarea expoziției-eveniment la Timișoara, între prof. univ. dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timișoara și Thomas Emmerling, reprezentant al deținătorului colecției Euro Art Luxembourg. Cu aceeași ocazie va fi anunțată data deschiderii expoziției la Timișoara.
“Rembrandt. Apogeul Artei Gravurii” este cea mai mare expoziție de gravuri ale lui Rembrandt van Rijn în România, anunță serviciul de presă al colecționarului. 273 de gravuri, din totalul de 286 realizate de artistul olandez de-a lungul vieții sale, vor fi expuse pe simezele Muzeului de Artă din Timișoara.
“Gravurile originale au fost obținute prin imprimare de pe plăcile lui Rembrandt aflate la Muzeul Luvru, restaurate și prelucrate de artistul gravor Amand Durand între anii 1865-1867, la solicitarea Bibliotecii Naționale Franceze”, se se arată într-un comunicat al Muzeului de Artă din Timișoara.
Orașele selectate să găzduiască expoziția “Rembrandt. Apogeul Artei Gravurii” sunt Cluj Napoca (12 aprilie – 8 iunie), București, Iași și Timișoara.