Federaţia Română de Baschet se consultă cu cluburile în contextul pandemiei de coronavirus
Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Horia Păun, a trimis, luni, o circulară cluburilor din ligile naţionale de baschet, masculin şi feminin, în care solicita punctul de vedere cu privire la situaţia fără precedent creată în baschetul românesc de pandemia de coronavirus, precizează site-ul forului naţional.
Articol de Adrian Schindarli, 16 martie 2020, 16:17
Iniţiativa a fost luată în urma decretării Stării de Urgenţă în România, dar şi ”dorinţa federaţiei de a proteja starea de sănătate a tuturor participanţilor la întrecerile baschetbalistice din România”.
Cluburile au la dispoziţie maximum 48 de ore pentru a-şi exprima opiniile, ”deschis şi cu deplină responsabilitate”, astfel încât să reflecte părerea tuturor părţilor implicate la gruparea respectivă, conducători, finanţatori, dar şi sportivi, antrenori, staff-uri tehnice, scrie Agerpres. Circulara cuprinde şapte puncte, din care primul este întrebarea dacă există în anturajul echipei persoane infectate cu virusul Covid 19 sau aflate în carantină sau izolare.
Federaţia vrea să ştie dacă echipele au acces la sala pentru antrenamente, dacă există o decizie internă a clubului cu privire la continuarea antrenamentelor pe perioada suspendării Ligii Naţionale, dacă echipele întâmpină dificultăţi cu privire la masa, cazarea sportivilor.
Altă întrebare se referă la posibilitatea ca unii sportivi să fi manifestat intenţia de a întrerupe activitatea şi în ce condiţii. Cluburile trebuie să precizeze şi punctul lor de vedere faţă de o posibilă încheiere imediată a sezonului 20192-2020. Echipele trebuie să menţioneze şi cum vor soluţiona angajamentele contractuale ale sportivilor şi a celorlalţi participanţi la activitatea sportivă în eventualitatea închiderii Ligii Naţionale.
Federaţia Română de Baschet a decis, joi, în vederea prevenirii extinderii pandemiei de COVID-19, să suspende toate meciurile din Liga Naţionala de Baschet Masculin şi Liga Naţionala de Baschet Feminin până la data de 31 martie.