Festivalul-Concurs „Gelu Stan” la o nouă ediție
Tineri interpeți din întreaga țară participă la ediția a V-a a Festivalului-Concurs prin care este omagiat muzicologul și dirijorul Gelu Stan.
Articol de Daniela Bacila, 10 martie 2023, 12:47
La preselecția desfășurată on line s-au înscris 64 de concurenți din care au fost selectați 17. Ei se vor întrece pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, joi, 16 martie, de la ora 18:00.
Manifestarea este organizată de Centrul de Cultură și Artă, finanțată de Consiliul Județean Timiș.
Nu vor lipsi dansurile pregătite de maeștri coregrafi Brândușa și Nicolae Stănescu, aduse în scenă de formația reprezintativă a Ansamblului „Banatul” și de formația de tineret.
Adrian Scorobete, directorul festivalului precizează că momentele coregrafice ne vor purta în Banatul de Câmpie cu eleganța specifică, în Banatul de munte, în virtuozitatea atât de apreciată și în Ținutul Năsăudean.
Managerul Instituției, Liliana Laichici, are în vedere promovarea tinerilor interpreți. În această idee au fost invitați laureați ai edițiilor anterioare: Eduard Motan, Andreea Chisăliță, Alexandra Acs, Dorinel Gavriluț, Cristian Tomoni. Invitată de onoare, Mariana Deac.
Intrarea se face pe bază de invitații care pot obține pe site-ul www.eventim.ro