FOTO/ Incendiu violent într-un service auto din Arad. Trei camioane, mistuite de flăcări
Trei camioane au ars într-un incendiu care a cuprins o parcare cu service auto aflată lângă DN 7 în județul Arad.
Articol de Radio Timișoara, 30 octombrie 2018, 12:45
Incendiul a izbucnit azi dimineață, în jurul orei 3:00, în parcarea din localitatea Cicir. La fața locului au ajuns de urgență două mașini de stingere cu apă și spumă și opt pompieri militari.
“La momentul echipajelor sosirii ardeau generalizat, violent, trei camioane, toate parcate unul lângă celălalt, la mică distanță, de circa 50 de centimetri, și cu posibilitate de propagare la alte camioane. S-a acționat pentru stingere aproximativ o oră. Cauza probabilă a incendiului este defecțiune electrică. Amploarea incendiului a fost favorizată de anunțul târziu al acestuia. Parcarea nu beneficia de paza sau camere de supraveghere. Încendiul a fost anunțat în momentul în care două din cele trei camioane ardeau generalizat. Douăautocamioane au ars în proporție de 100%, iar cel de-ale treilea, în proporție de 60%”, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca
Intervenția rapidă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu se extindă la alte șase mașini și camioane.
Foto: ISU Arad