Grecia impune noi restricții pentru turiștii nevaccinați
Grecia a impus restricţii suplimentare pentru turiştii nevaccinaţi care călătoresc cu vaporul spre insule.
Articol de Radio Timișoara, 6 iulie 2021, 08:30
Atena le cere turiștilor să prezinte la îmbarcare fie rezultatul negativ al unui test PCR efectuat cu maxim 72 de ore înainte, fie rezultatul unui test rapid antigen recoltat cu maxim 48 de ore înaintea îmbarcării. Copiii cu vârste între 12 şi 17 ani vor putea face dovada negativă a unui self test. De asemenea, la întoarcere turiştilor li se recomandă să facă noi teste. Cei vaccinaţi cu schema completă vor prezenta paşaportul verde digital.
Pe de altă parte, magazinele, restaurantele, terasele, cafenelele şi tavernele îşi vor primi oaspeţii în spaţii separate, clienţii vaccinaţi şi cei nevaccinaţi.