Halep deschide balul; Begu – meci greu cu Muguruza
Echipele feminine de tenis ale României şi Spaniei se întâlnesc la acest final de săptămână, la Galaţi, în primul tur al Grupei Mondiale II din Fed Cup. Simona Halep o va întâlni pe Silvia Soler-Espinosa în primul meci, mâine de la ora 13. A doua partidă de mâine se va desfăşura între Irina Begu şi Garbine Muguruza.
Articol de Adrian Schindarli, 6 februarie 2015, 19:59
Duminică, de la ora 12,00, va avea loc meciul dintre Simona Halep şi Garbine Muguruza, urmat de partida care le opune pe Begu şi Silvia Soler. Dacă va mai fi necesar, în proba de dublu vor evolua perechile Alexandra Dulgheru/Monica Niculescu respectiv Lara Arruabarrena/Anabel Medina-Garrigues. Meciurile România-Spania, din Fed Cup, de la Galaţi, sunt transmise de Dolcesport.