Hora, Ivan, Ropotan, Toșca și Maxim nu joacă la Euro
Anghel Iordănescu a anunțat numele tricolorilor care vor face deplasarea la Campionatul European din Franța. În urma celor două partide amicale din Italia -1-1, cu RD Congo, 3-4 cu Ucraina – selecționerul s-a oprit la următorii 23:
Articol de Adrian Schindarli, 31 mai 2016, 19:29
Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina, 35 meciuri / 0 goluri), Costel Pantilimon (Watford, 22/0), Silviu Lung (Astra, 3/0)
Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu, 12/0), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb, 16/0), Vlad Chiricheș (SSC Napoli, 40/0), Valerică Găman (Astra Giurgiu, 13/1), Dragoș Grigore (Al Sailiya, 19/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 7/0), Răzvan Raț (Rayo Vallecano, 110/2), Steliano Filip (Dinamo, 4/0)
Mijlocași: Mihai Pintilii (FC Steaua București, 30/1), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva, 19/1), Andrei Prepeliță (Ludogorets, 9/0), Adrian Popa (FC Steaua București, 13/0), Gabriel Torje (Osmanlispor, 49/10), Alexandru Chipciu (FC Steaua București, 20/3), Nicolae Stanciu (FC Steaua București, 4/3), Lucian Sănmărtean (Al Ittihad, 19/0)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 12/4), Bogdan Stancu (Genclerbirligi, 39/9), Florin Andone (Cordoba, 5/1), Denis Alibec (Astra, 3/1)
” Îmi pare nespus de rău că a trebuit să renunț la cinci jucători. Împreună cu conducerea Federației Române de Fotbal am decis ca acești cinci fotbaliști să fie invitații noștri în Franța pe durata Campionatului European”, a declarat selecționerul Anghel Iordănescu, citat de frf.ro.
Înainte de a pleca spre Paris, reprezentativa României dispută vineri, de la ora 21:00, pe Arena Națională, ultimul meci de pregătire înaintea Euro, în fața Georgiei.