INTERVIU/ Tentaţii pentru melomanii bănăţeni
Articol de Radio Timișoara, 27 august 2019, 08:20
Opera Naţională Română Timişoara așteaptă publicul meloman la cea de-a XIV-a ediţie a FESTIVALULUI DE OPERĂ ȘI OPERETĂ în aer liber, care prezintă, pe scena din Piața Victoriei, în perioada 29 august – 01 septembrie a.c., două gale (cu pagini celebre din operete şi opere), dar şi două spectacole (cu opereta “Voievodul ţiganilor” şi musical-ul “My fair lady”). Invitaţi speciali la ediţia actuală, soliştii: PAULA IANCIC, RENATA VARI, ALFREDO PASCU şi ALIN STĂNIŞ, alături de corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara. La pupitru dirijoral se vor afla maeştrii: PETER OSCHANITZKY, MIHAELA SILVIA ROŞCA şi WOLFGANG GRÖHS.
Evenimentele lunii septembrie la Opera Naţională Română Timişoara continuă cu “100xEnescu”, spectacol prezentat în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, pe 16 septembrie, de la ora 19:30, la care îşi dă concursul „Bucharest Festival Orchestra”, condusă de Cristian LUPEȘ.
Spectacolul verdian „Bal mascat”, producţie a Operei Naţionale Române Timişoara, va fi aplaudat, pe 17 septembrie, pe scena Festivalului de Operă de la Sibiu.
Stagiunea artistică 2019 – 2020 a teatrului liric timişorean se va deschide, pe 22 septembrie, cu spectacolul “Aida”, iar pe 25 septembrie, musical-ul “Scripcarul pe acoperiş” va beneficia de participarea extraordinară a actriţei MAIA MORGENSTERN.
“Doresc o continuitate firească a actului săvârşit pe scena timişoreană din ’46, până în prezent, cu bătaie înspre viitor şi, de asemenea, lărgirea repertoriului către teritorii neabordate încă. Vocea frumoasă este vântul din pânzele corabiei numită teatru liric. Doresc ca mediul în care trăim să conştientizeze că ea, cultura, atinge toate nivelurile societăţii. Nu-mi doresc ca ea să fie izolată în turnul de fildeş şi să nu fie băgată în seamă!…”, spune baritonul Cristian Rudic, Manager interimar al Operei Naţionale Române Timişoara.
Detalii despre evenimente, în dialogul realizat de Simona Stoiţa: