Jumătate dintre sindicaliștii afiliați la “Spiru Haret” Timiș au semnat pentru greva generală în educație
Articol de Radio Timișoara, 9 mai 2023, 17:53
Jumătate din membrii sindicatului ”Spiru Haret” Timiș au semnat pentru declanșarea grevei generale în învățământ. În plus, zece reprezentanți din județul Timiș vor fi prezenți miercuri, la proteste protestele organizate în București.
Principala nemulțumire a angajaților din sistem, în special în ceea ce privește personalul didactic auxiliar și nedidactic, este nivelul salarizării, iar acest lucru îi îndepărtează pe dascăli de catedră, spune liderul de sindicat din Timiș, Virgil Popescu.
“Este o acțiune foarte amplă și cerem mărirea salariilor conform Legii 153, pentru că nici în ziua de astăzi acea lege nu s-a respectat în totalitate. Cerem măriri salariale conform cu scumpirile care au loc. Chiar dimineața am văzut că cele mai mari scumpiri din Europa sunt în România, la produsele alimentare, ca să nu mai discutăm de energie. Salariile din învățăminte foarte mici. Suntem printre ultimele trepte de salarizare, ceea ce face ca foarte mulți oameni să părăsească învățământul și avem din această cauză o situație dezastroasă. Sistemul de învățământ, mă refer la cel preuniversitar, dar nișele universitar nu este mult prea departe de noi”, spune Virgil Popescu.
Sindicatele din educaţie vor organiza miercuri de la ora 11:00, un marş de protest care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului.
Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă învăţământul romănesc.
Sindicaliştii solicită Guvernului majorarea salariilor personalului din educaţie, plata orelor suplimentare, dar şi creşterea anuală a investiţiilor, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii.
Liderii de sindicat reamintesc că este în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai.