Lucrările de reparaţii pe DN 7A Petroşani-Voineasa au fost finalizate
Constructorii au finalizat lucrările de reparaţii pe un tronson de 19 kilometri de pe DN 7A Petroşani-Voineasa, dar şi spre judeţul Vâlcea.
Drumul facilitează accesul turiştilor cu maşina din judeţul Hunedoara spre domeniul schiabil şi staţiunea Voineasa, din judeţul Vâlcea, dar şi din partea de sud a ţării spre staţiunile montane Parâng şi Straja, din Valea Jiului.
“Au fost finalizate lucrările de punere în siguranţă a Drumului Naţional 7A, pe o porţiune de aproximativ 19 km aflaţi în administrarea Secţiei de Drumuri Naţionale Deva. Obiectivul de investiţii ‘Consolidare şi amenajare DN 7A, pe sectorul de drum Petroşani – Limită judeţul Hunedoara’, a fost cuprins în lista investiţiilor cu finanţare de la bugetul de stat pe anul 2022”, a precizat Prefectura Hunedoara.
Până la începerea reparaţiilor necesare, porţiunea de drum Petroşani – Obârşia Lotrului s-a aflat într-o stare avansată de degradare, desfăşurarea traficului în condiţii normale fiind mult îngreunată.
Sectorul din DN 7A, aflat pe raza judeţului Hunedoara, a fost preluat în anul 2019 de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova.
Articol de Radio Timișoara, 11 noiembrie 2022, 17:22