Lupte daco-romane si retete vechi de 2.000 de ani, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Turiştii care vor vizita duminică fosta capitală a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, de lângă oraşul Haţeg, vor avea ocazia să participe la Ziua Porţilor Deschise. Cu această ocazie, vizitatorii vor putea vedea în detaliu şantierul arheologic, vor cunoaşte modul cum se duceau luptele între daci şi romani sau vor avea plăcerea să deguste din mâncărurile ale căror reţete s-au păstrat neschimbate timp de 2.000 de ani.
Articol de Radio Timișoara, 2 august 2014, 11:32
Ziua Porţilor Deschise se va desfăşura între orele 10:00 şi 16:00, în cadrul sitului istoric, iar publicul vizitator va fi însoţit de ghizi care le vor prezenta oamenilor toate elementele necesare pentru a cunoaşte mai bine istoria acelor locuri.
Toate activităţile care se vor derula la Ulpia Traiana Sarmizegetusa vor fi susţinute de membrii colectivului de cercetare al sitului şi de Asociaţia Terra Dacica Aeterna.
Proiectul este susţinut financiar de Ministerul Culturii şi este organizat de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei în parteneriat cu Consiliul Judeţean Hunedoara, MCDR Deva, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca şi Primăria comunei Sarmizegetusa.
Ulpia Traiana Sarmizegetusa a devenit, în ultimii ani, un obiectiv turistic important al judeţului Hunedoara. Potrivit Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, situl istoric a fost vizitat anul trecut de circa 52.000 de persoane, mai mult cu 75% ca în 2012.
Sursa foto: glasul-hd.ro