„Moșul” s-a „pensionat” de la federație
Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a demisionat, astăzi, după trei ani de la instalarea în funcţie, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al FRB.
Articol de Adrian Schindarli, 13 noiembrie 2015, 21:13
Fostul campion mondial WBA şi-a explicat decizia prin faptul că nu mai doreşte ‘ceartă şi polemici’, precizând că FR de Box are nevoie de linişte pentru a depăşi problemele cu care se confruntă în ultimul timp. ‘Am petrecut la conducerea Federaţiei Române de Box trei ani lungi, cu bune şi rele. Au fost destule greutăţi, dar am trăit şi multe momente plăcute, când sportivii noştri au revenit la marile competiţii internaţionale, ba mai mult, s-au întors de acolo cu rezultate deosebite. A venit momentul să pun punct, din punctul meu de vedere. Demisionez. Nu mai doresc ceartă şi polemici. Federaţia Română de Box are nevoie şi de linişte, sau mai ales de asta, pentru a depăşi mai uşor problemele cu care se confruntă acum’, a afirmat Doroftei în comunicat.
El a menţionat că nu exclude ca în viitor să revină la conducerea boxului românesc. ‘Am conştiinţa împăcată că am încercat totul pentru a ieşi din acest impas, împreună cu colegii mei din Biroul Federal. Din păcate ne-am mişcat greu şi sunt conştient că boxul trebuie să meargă înainte. Pun binele boxului înaintea mea, aşa că demisionez acum. Cine ştie, poate peste ani voi reveni la conducerea federaţiei, mult mai pregătit şi cu mai multe soluţii care să ajute boxul românesc să revină acolo unde îi este locul: în elită. Vă mulţumesc pentru şansa pe care am avut-o de a vă cunoaşte şi a fi mai aproape de oamenii din boxul nostru. Sunt Leonard Doroftei şi voi rămâne tot timpul alături de voi’, a adăugat Doroftei.
În ultima perioadă, fostul campion mondial şi european la amatori a fost criticat de mai mulţi reprezentanţi ai boxului românesc, printre aceştia numărându-se şi Adrian Lăcătuş, antrenorul lotului naţional feminin, care a afirmat că ”Doroftei a fost un bun sportiv, dar preşedinte niciodată”.
De asemenea, Robert Băeatu, antrenor de box la Olimpia Bucureşti, fost secretar general la FR Box, a anunţat, la 22 octombrie, că au fost strânse 64 de semnături pentru demiterea lui Doroftei.
Leonard Doroftei (45 ani), fost campion mondial şi european la amatori, dar şi campion mondial la profesionişti (WBA), a fost ales preşedinte ale Federaţiei Române de Box în noiembrie 2012.