Număr alarmant de pacienți la Terapie Intensivă în Timiș, atrage atenția medicul Virgil Musta
Numărul pacienților cu coronavirus internați pe secțiile ATI din Timiș – 66, potrivit ultime raportări, este alarmant – apreciază medicul Virgil Musta.
Articol de Radio Timișoara, 12 decembrie 2020, 17:41
Șeful Secției de Boli Infecțioase II de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara face un nou apel la populație să respecte regulile, pentru ca rata de infectare să înceapă să scadă. Musta spune că, în ultima perioadă, sunt multe cazuri grave care evoluează în critice.
Doctorul Virgil Musta recomandă, cu două săptămâni înainte de Crăciun, să avem grijă cât timp petrecem la cumpărături și cât de bine ne protejăm.
În Timiș, potrivit ultimei raportări, sunt internate 377 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 66 sunt la Terapie Intensivă.