O investiţie de patru milioane de euro, afectată de viitură, la Eşelniţa
Primarul comunei Eşelniţa din județul Mehedinți, Ioan Ciuru, spune că viiturile din ultimele zile au afectat, în localitate, şi investiţia în sistemul de alimentare cu apă potabilă, în valoare de patru milioane de euro. Potrivit acestuia, torenţii de apă au avariat reţeaua de conducte şi fântânile stradale, iar pe unele porţiuni, rețeaua a fost distrusă de alunecările de teren.
Articol de Carla Chiu, 17 septembrie 2014, 10:26
Nu am putut face nimic pentru protejarea acestei investiţii. Vâltoarea a fost atât de puternică, încât ne expuneam riscului de a pune în pericol viaţa oamenilor dacă am fi încercat să facem ceva.
El a mai precizat că în comuna Eşelniţa, un prim bilanţ, făcut după oprirea precipitaţiilor, arată astfel: un bărbat şi o femeie dispărute, cinci case luate de apă, 17 case şi patru imobile ale unor societăţi comerciale, avariate.
De asemenea, podul de acces în localitate, pe DN 57, care face legătura cu celelalte localităţi din Clisura Dunării, a fost distrus.
Sursa foto: news-mehedinti.ro