Parcul Regal de la Săvârșin se deschide pentru public vara viitoare
Articol de Radio Timișoara, 10 august 2020, 13:43 / actualizat: 11 august 2020, 7:25
Articol de Radio Timișoara, 10 august 2020, 13:43 / actualizat: 11 august 2020, 7:25
Parcul Regal Săvârșin din județul Arad își va deschide porțile pentru public la începutul verii 2021.
Vor fi accesibile publicului Muzeul Regal al Automobilului, Satul Regal, la partea de la intrare a domeniului, și parcul, se arată pe pagina de internet a Familiei Regale a României.
În plus, Majestatea Sa Margareta a trecut în revistă lucrările din Parcul Regal și a stabilit planul pentru lucrările de toamnă.
Castelul de la Săvârșin este înconjurat de specii rare de copaci şi un parc dendrologic de 6,5 ha prevăzut cu lac şi debarcader. Creat în actuala formă în 1830, parcul este unul dintre cele mai vechi din România, iar în ultimii ani Majestatea Sa Margareta s-a preocupat de amenajarea unei grădini ascunse și a unei zone cu trandafiri.
În Muzeul Regal al Automobilului se află mai multe mașini din colecția Regelui Mihai I, mașini care au fost aduse de la reședința din Elveția.
Conform tradiţiei instituite de către Regele Mihai de la recuperarea Castelui, Familia Regală petrece sărbătorile de iarnă și vacanța de vară la Sărvârşin.
Parcul Regal de la Săvârșin înconjoară castelul, care este singura reședință privată pe care Familia Regală o are în România.