Patru morți, după ce un autocar plin cu copii s-a răsturnat pe DN 1. Copiii veneau la un concurs în Arad. Concursul a fost amânat
Articol de Radio Timișoara, 17 iunie 2016, 14:42 / actualizat: 18 iunie 2016, 9:54
Vehiculul s-a răsturnat, iar poliţiştii sunt de părere că vinovat de producerea accidentului ar fi fost şoferul. Potrivit Inspectoratului Şcolar Iaşi, care a închiriat vehiculul, în autocar se aflau 34 de copii şi doi profesori.
Surse jurnalistice vorbesc despre o supraaglomerare a vehiculului, care ar fi avut 24 de locuri. Informaţia nu este însă confirmată de autorităţi.
Copiii erau în drum spre Arad, unde urmau să participe la concursul de dansuri populare, programat la acest final de săptămână.
Autorităţile au declanşat codul roşu de salvare, având în vedere faptul că există şi 22 de răniţi, dintre care 16 – grav. Răniţii au fost transportaţi la spitalele din judeţul Braşov, iar un elicopter al SMURD este pregătit să transporte, la nevoie, răniţii aflaţi în stare critică la Bucureşti.
Pompierii au intervenit pentru scoaterea cadavrelor încarcerate.
Update 17 iun:
Având în vedere evenimentul tragic de astăzi, respectiv accidentul rutier în care a fost implicat un autocar cu elevi de la Colegiul de Artă Octav Băncilă din Iași și de la Ansamblul ”Hora”, de la Palatul Copiilor din Iași, care se îndrepta spre Arad, în vederea participării elevilor la Festivalul Internațional de Folclor ,,Așa-i jocul pe la noi’’, Inspectoratul Școlar Arad și Palatul Copiilor Arad au decis amânarea concursului, care urma să se desfășoare în Arad, în perioada 17 – 19 iunie 2016.
Am luat această decizie în semn de solidaritate și respect față de elevii și profesorii coordonatori implicați în tragicul accident.
Ne manifestăm compasiunea și sprijinul față de victime și de famiile acestora.
Conducerea Palatului Copiilor (sursa: menestrel.ro)