Personalul TESA al Complexului Energetic Hunedoara nu mai pleacă în şomaj tehnic
Sindicatul ‘Muntele’ a reuşit să blocheze aplicarea deciziei luate, la începutul acestei luni, de Consiliul de Administraţie al unităţii economice. Potrivit sindicaliştilor, hotărârea a fost retrasă în urma unei noi runde de negocieri purtate, miercuri, între reprezentanţii Sindicatului ‘Muntele’ şi conducerea Complexului Energetic Hunedoara.
Articol de Radio Timișoara, 18 iunie 2014, 15:09 / actualizat: 18 iunie 2014, 16:20
Discuţiile au fost iniţiate după ce documentul administrativ a fost reclamat de organizaţia sindicală la Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara şi la ministrul delegat pentru Energie.
Preşedintele Sindicatului, Petre Nica, a explicat că în cazul angajaţilor care au plecat deja în şomaj tehnic, angajatorul va trebui să le transmită o decizie pentru revenirea la serviciu, după care oamenii îşi vor desfăşura activitatea în mod normal. Nica a ţinut să precizeze că Sindicatul ‘Muntele’ nu se opune unei program de eficientizare a activităţii şi de reducere a cheltuielilor, dar solicită ca acesta să se realizeze şi ţinându-se seama de problemele oamenilor.
În paralel, Sindicatul ‘Muntele’ continuă negocierile cu administraţia la noul contract colectiv de muncă de la Complexul Energetic Hunedoara, cu aplicabilitate pentru mineri şi energeticieni.
Discuţiile ar putea să se încheie la sfârşitul lunii iunie.