Poli învinge la Focșani în ziua când Liga Națională mai pierde o echipă
SCM Politehnica Timișoara a obținut astăzi în Liga Națională de handbal masculin un succes important, în deplasare. Bănățenii s-au impus cu scorul de 30-25 (16-11) pe terenul celor de la CSM Focșani.
Articol de Adrian Schindarli, 7 martie 2018, 20:15
Alb-violeții s-au desprins la finalul primei reprize și începutul celei de-a doua, când au accelerat de la 13-11 la 21-11. Diferența a fost făcută în prima repriză, iar goalkeeper-ul Savic a avut și el un randament ridicat.
Cei mai buni marcatori ai timișorenilor au fost Vuk Milosevic, cu 7 goluri, Krsto Milosevic cu 5, Câmpan și Lasica, 4 fiecare.
Tot astăzi s-a consemnat și o retragere din Liga Națională de Handbal Masculin. Politehnica Iași, formație situată pe ultimul loc – cu o singură victorie în tot campionatul, a aruncat prosopul. Gruparea moldoveană e a doua care se retrage în acest sezon, după ce HC Odorheiu Secuiesc a făcut acest lucru în data de 29 ianuarie.
După aceste abandonuri, campionatul rămâne cu doar douăsprezece formații. Rezultatele înregistrate în cele 21 de etape se vor păstra, iar următoarele partide ale moldovenilor vor fi omologate cu 10-0 în favoarea adversarelor. Jucătorii pot semna liberi de contract cu orice formație.