Pregătiri pentru noul sezon la tabăra de la Căsoaia
Lucrările de redeschidere a tabărei de la Căsoaia, judeţul Arad, sunt în grafic. Muncitorii refac aleile și realizează căi de acces noi către toate bungalourile și căsuțele.
Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Ionel Bulbuc, spune că în tabără ar urma să apară, în viitor, şi noi spaţii de cazare, un teren de exatlon şi tiroliană, o clădire administrativă nouă, un turn de belvedere, dar şi locuri de parcare şi staţii de încărcat maşini electrice.
Potrivit indicatorilor economici, toate lucrările gândite vor costa 18 milioane de lei, iar proiectul ar urma să fie realizat în 15 luni de la începerea lucrărilor. Totuşi, pentru moment, nu a fost identificată şi sursa de finanţare pentru aceste lucrări, notează portalul Aradon.ro.
Articol de Radio Timișoara, 26 martie 2023, 08:44