Primăria Petroșani încearcă să pornească lucrările la un nou telescaun
Administrația locală din Petroșani face în continuare demersuri pentru a putea construi în Parâng o nouă instalație de transport pe cablu.
TS4 este în discuții de mai mulți ani, însă investiția nu a putut fi realizată din cauza reglementărilor legate de schimbul de terenuri între primărie și Romsilva.
Între timp legislația s-a schimbat, iar administrația locală din Petroșani a refăcut documentația și a solicitat un nou acord de mediu pentru a putea construi mai rapid telescaunul, spune primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
Primarul din Petroșani și-a exprimat speranța ca lucrările la noua instalație de transport pe cablu să înceapă anul acesta.
TS4 va face legătura între Vârful Badea și capătul de jos al pârtiei B, pe o lungime de peste 2.000 de metri, cu o diferență de nivel de 723 de metri.
Noul telescaun va avea o capacitate de transport de două mii 400 persoane pe oră, urmând să fie dotat cu scaune cu 6 locuri, de tip detaşabil.
Articol de Radio Timișoara, 19 ianuarie 2023, 19:20