Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Primăria Timișoara anunță fonduri de 1 miliard de lei în 2023

Primăria Timișoara anunță că proiectele cu finanțare europeană accesate anul acesta se ridică la suma de peste 1 miliard de lei, din fonduri europene.
Jumătate din acești bani sunt atrași prin contracte semnate deja în Programul Național de Reabilitare și Reziliență, iar restul din Programul Operațional Regional 2021-2027, spune Ruben Latcău, viceprimarul Timișoarei.
“Am semnat contracte pe PNRR, până în acest moment, de peste 100 de milioane de euro, vorbim undeva la 500 de milioane de lei. Aceste fonduri sunt separate de fondurile pe care le vom semna pe POR, pe Programul Operațional Regional, unde probabil suma va fi tot undeva la această dimensiune, chiar mai mult de atât. Mă aștept cel puțin la 1.000.000.000 lei, fonduri europene pe care să să le semnăm sau să le fi semnat până în primăvara anului viitor, depinde iarăși de cum se mișcă Agenția de Dezvoltare Regională”, spune Ruben Lațcău.
Viceprimarul Timișoarei a făcut un apel către reprezentanții ADR Vest să grăbească întocmirea noului Ghid de finanțare pe noul exercițiu financiar din POR 2021-2027, pentru că municipalitatea cheltuie banii timișorenilor pe care trebuie să-i deconteze din această sursă de finanțare.

Primăria Timișoara anunță fonduri de 1 miliard de lei în 2023

Articol de Radio Timișoara, 21 aprilie 2023, 16:47

Faleza Mureşului intră în modernizare
Administrație & politică luni, 31 martie 2025, 20:46

Faleza Mureşului intră în modernizare

Faleza Mureşului va fi modernizată în oraşul Arad, cu o finanţare totală de 15 milioane de euro. Proiectul vizează lucrări pe o suprafaţă...

Faleza Mureşului intră în modernizare
Astăzi începe programul “Rabla pentru Sobe”
Administrație & politică luni, 31 martie 2025, 08:10

Astăzi începe programul “Rabla pentru Sobe”

55 de localități din județul Hunedoara, 49 din Caraș-Severin, 18 din județul Arad și doar 5 din Timiș figurează pe lista comunelor eligibile...

Astăzi începe programul “Rabla pentru Sobe”
Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara, refăcute cu fonduri UE
Administrație & politică duminică, 30 martie 2025, 14:12

Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara, refăcute cu fonduri UE

Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara vor fi reabilitate şi modernizate din fonduri europene. Primăria Hunedoara a câștigat...

Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara, refăcute cu fonduri UE
FOTO| VIDEO| Președintele interimar Ilie Bolojan, vizită supriză la Timișoara
Administrație & politică sâmbătă, 29 martie 2025, 16:53

FOTO| VIDEO| Președintele interimar Ilie Bolojan, vizită supriză la Timișoara

Ilie Bolojan s-a aflat la Timișoara unde s-a întâlnit cu rectorii Universității Politehnica și ai Universității de Vest. LA UVT,...

FOTO| VIDEO| Președintele interimar Ilie Bolojan, vizită supriză la Timișoara
Administrație & politică vineri, 28 martie 2025, 13:25

Campanie de înverzire pe Aleea Sănătății din Timișoara

Situată în zona Spitalului Județean, Aleea Sănătății este o zonă circulată și, până acum, lipsită de copaci mari. Campania de plantare...

Campanie de înverzire pe Aleea Sănătății din Timișoara
Administrație & politică vineri, 28 martie 2025, 11:53

Rabla pentru Sobe. Sprijin financiar pentru mai multe localități din Timiș

Proprietarii de locuințe din localitățile timișene Curtea, Fârdea, Tomești, Pietroasa și Nădrag pot primi finanțare pentru achiziția unor...

Rabla pentru Sobe. Sprijin financiar pentru mai multe localități din Timiș
Administrație & politică miercuri, 26 martie 2025, 20:43

Cauza probabilă a incendiului care a mistuit biserica de la Muzeul Satului Bănățean

Incendiul care a distrus biserica de lemn de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, s-a produs, cel mai probabil, din cauza efectului termic...

Cauza probabilă a incendiului care a mistuit biserica de la Muzeul Satului Bănățean
Administrație & politică miercuri, 26 martie 2025, 11:33

Alfred Simonis solicită controale la toate instituţiile de cultură subordonate, după incendiul de la Muzeul Satului

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a anunțat că a cerut o anchetă internă şi controale la toate instituţiile de...

Alfred Simonis solicită controale la toate instituţiile de cultură subordonate, după incendiul de la Muzeul Satului