Primul abecedar în limba sârbă de pe teritoriul României, retipărit cu ocazia Zilelor Culturii Sârbe de la Timișoara
Primul abecedar în limba sârbă apărut pe teritoriul României va fi retipărit cu ocazia Zilelor Culturii Sârbe.
Articol de Radio Timișoara, 1 noiembrie 2018, 11:31
Evenimentul, care se defăşoară timp de o lună, începe astăzi, la Timişoara. Potrivit preşedintelui Uniunii Sârbilor din România, Cristici Ognean, abecedarul a fost tipărit în secolul IX la Râmnic.
“300 de pagini are acest abecedar și va fi redat în forma lui inițială. Singurele două exemplare care au fost regăsite și după care facem acest tipic și această reproducere sunt într-o instituție care caracterizează și care este în temelia culturii sârbe, Matita Srpska din Novi Sad. Am reușit să obținem un exemplar în original și vom face o reproducere litografică”, spune Cristici Ognean.
Abecedarul retipărit de Uniunea Sârbilor din România va fi reprodus în 230 de exemplare, care vor fi păstrate la instituţiile de cercetare din România.