Proiectil deteriorat pe un câmp din Arad. A fost detonat pe locul în care a fost găsit
Un proiectil de mari dimensiuni a fost detonat de pitotehnicienii arădeni chiar în locul în care a fost descoperit.
Articol de Radio Timișoara, 13 aprilie 2019, 15:22
Proiectilul a fost găsit în urma unor lucrări agricole în afara localității Târnova. În urma unui apel la 112, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad s-a deplasat la Târnova însă misiunea s-a dovedit a fi mai complicată.
“Proiectilul exploziv perforant cal. 100 mm, avea focosul deșurubat și deteriorat prezentând risc pentru ridicare și transport. A fost luată decizia distrugerii la fața locului iar cu sprijinul colegilor de la poliție a fost asigurată paza muniției peste noapte. În această diminneață, echipa pirotehnică formată din cpt. Avramescu Adelin – Flavius, plt.maj Florin Opritescu, plt.maj Dincă Valentin cu sprijinul unui echipaj al Detasamentului de Pompieri Ineu au început executarea misiunii. Asigurarea din punct de vedere medical a operațiunii s-a făcut cu ajutorul unui echipaj SMURD de către Centrul Medical Județean al MAI, cms șef doctor Rares Bârsan. Din fericire proiectilul s-a aflat la o distanță destul de mare de localitate și nu a necesitat măsuri suplimentare de evacuare a populației. Pentru distrugere au fost folosite 1,8 kg trotil”, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Arad, Maior George Pleșca.
După aproximativ trei ore echipa pirotehnică a reușit distrugerea proiectilului.
Foto: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad