Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Protest la Penitenciarul Deva

Aproximativ jumătate din paza Penitenciarului Deva este asigurată de către deţinuţi, în foişoare, din cauza lipsei de personal operativ.
Deficitul de personal este una dintre revendicările formulate de angajaţii instituţiei de detenţie care a protestat astăzi în faţa sediului. Schimbul de dimineaţă al penitenciarului nu a intrat în serviciu timp de patru ore, din cauza timpului de lucru depăşit, iar colegii lor au rămas pe secţii.
“Personalul a refuzat intrarea în serviciu. Asta înseamnă că nici măcar activităţile de plimbare, prezentare la instanţe sau programul de vizite cu deţinuţii nu s-au efectuat. Am ales ziua de astăzi în care am blocat activitatea, iar dacă nu avem niciun răspuns din partea Guvernului, începând cu 24 iunie, când atingem fondul de timp maxim, vom înceta activităţile din penitenciar pe o perioadă nelimitată”, spune preşedintele Sindicatului Independent ‘Vulturul’, de la Penitenciarul Deva, Nicolae Grosu.
Potrivit acestuia, volumul de muncă pentru o lună de zile, adică 168 de ore, este atins de angajaţii penitenciarului la scurt timp după jumătatea lunii, iar în timp se acumulează ore suplimentare care nu pot fi plătite.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți și de faptul că că salariile lor nu au ajuns la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022.
Protestul de la Penitenciarul Deva a fost susţinut de 92,6% dintre angajaţii consultaţi de sindicate.

Protest la Penitenciarul Deva
Foto: hunedoaralibera.ro

Articol de Radio Timișoara, 31 mai 2023, 16:13

 

Copiii din Deva, ai căror părinți muncesc în străinătate, monitorizați de asistenții sociali
Social sâmbătă, 15 februarie 2025, 06:43

Copiii din Deva, ai căror părinți muncesc în străinătate, monitorizați de asistenții sociali

40 de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate sunt monitorizați de Direcția de Asistență Socală Deva, în anul 2025. Conform...

Copiii din Deva, ai căror părinți muncesc în străinătate, monitorizați de asistenții sociali
98% rata de soluționare a proceselor la Curtea de Apel Timișoara
Social vineri, 14 februarie 2025, 21:28

98% rata de soluționare a proceselor la Curtea de Apel Timișoara

Rata de soluționare a proceselor, pe raza Curții de Apel Timișoara, depășește 98%. Președintele Curții de Apel Timișoara, Maria Dica, a...

98% rata de soluționare a proceselor la Curtea de Apel Timișoara
Medicii de la UPU îi îndeamnă pe pacienții cu urgențe ușoare să se adreseze centrelor de permanență
Social vineri, 14 februarie 2025, 20:46

Medicii de la UPU îi îndeamnă pe pacienții cu urgențe ușoare să se adreseze centrelor de permanență

Medicii lansează un nou apel către pacienți să se îndrepte spre centrele de permanență în cazul urgențelor ușoare. Șeful Unității de...

Medicii de la UPU îi îndeamnă pe pacienții cu urgențe ușoare să se adreseze centrelor de permanență
Extinderea sediului facultăților de Arte și Teatru din Timișoara, întârziată de lucrările arheologice
Social vineri, 14 februarie 2025, 18:32

Extinderea sediului facultăților de Arte și Teatru din Timișoara, întârziată de lucrările arheologice

Universitatea de Vest din Timișoara continuă Etapa a II-a a proiectului “Extinderea sediului Facultății de Arte si Design și a Facultății de...

Extinderea sediului facultăților de Arte și Teatru din Timișoara, întârziată de lucrările arheologice
Social vineri, 14 februarie 2025, 11:38

Consultaţii medicale şi fără carduri de sănătate

Pacienții din judeţul Hunedoara pot beneficia, temporar, de consultaţii medicale şi fără cardurile de sănătate. Decizia a fost luată pentru...

Consultaţii medicale şi fără carduri de sănătate
Social miercuri, 12 februarie 2025, 10:36

A spart vitrina unui magazin și a furat telefoane mobile. Polițiștii, pe urmele atacatorului

Poliţiştii timişoreni caută o persoană deocamdată neidentificată, care a furat, marţi seara, şapte telefoane dintr-un magazin din...

A spart vitrina unui magazin și a furat telefoane mobile. Polițiștii, pe urmele atacatorului
Social marți, 11 februarie 2025, 18:04

Clubul Sportiv Școlar din Lugoj, afectat de reducerea constantă a bugetului

Activitatea a peste 600 de copii de la Clubul Sportiv Școlar din Lugoj este afectată de reducerea constantă a bugetului instituției. Sumele...

Clubul Sportiv Școlar din Lugoj, afectat de reducerea constantă a bugetului
Social marți, 11 februarie 2025, 12:56

Sute de intervenţii ale salvamontiştilor din Straja în acest sezon de schi

Salvamontiştii din Straja au intervenit, în acest sezon, în 239 de situaţii în care schiorii de pe pârtiile din staţiune au avut nevoie de...

Sute de intervenţii ale salvamontiştilor din Straja în acest sezon de schi