Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Protest spontan la compania Astra Rail din Arad

Foto: corespondnt Radio Timisoara

Protest spontan la compania Astra Rail din Arad
Foto: Foto: corespondnt Radio Timisoara

Articol de Radio Timișoara, 9 mai 2019, 14:21

Un protest spontan a avut loc astăzi la una dintre cele mai mari companii din Arad. Peste 300 de angajați ai companiei Astra Rail, care produce vagoane de marfă, au ieșit în stradă, în fața sediului firmei, nemulțumiți de cum merg negocierile pentru noul contract colectiv de muncă.

Oamenii, care cer creșteri salariale de cuprinse între 30 și 40 la sută, susțin că au rămas cu salariile mici de ani de zile, când compania era în insolvență.

Conform sindicaliștilor, au existat două variante de negocieri, cea a sindicatului și cea a patronatului, aceasta din urmă fiind respinsă de salariați. Contractul trebuie semnat până în data de 31 mai, în caz contrar urmând să fie declanşat conflictul de muncă.

„Suntem în urmă cu salariile de ani de zile, încă plătim efectul stării de insolvenţă care a fost cu ani de zile în urmă şi am vrea să recuperăm, să ajungem la un alt nivel cu salariul. Propunerea noastră este să abordăm o creştere undeva între 30 şi 40 la sută, pentru că dacă nu ar fi fost insolvenţa în istoria noastră şi am fi mers pe trendul normal, salariile noastre ar fi fost cu 40 la sută mai mari, producţia, productivitatea şi performanţele economice ale fabricii ar fi fost mai mari”, a declarat liderul sindicatului, Ionel Rusu.

Și muncitorii care au rămas în fabrică au oprit lucrul, în uzină fiind oprit curentul electric pentru a evita producerea unor accidente de muncă.

Reprezentanţi din conducerea fabricii au ieşit în faţa protestatarilor şi au spus că vor continua discuţiile cu sindicaliştii pentru a se încerca încheierea unei înţelegeri.

Protestul a durat trei ore şi s-a încheiat fără incidente, urmând ca o întâlnire între angajaţi şi conducere să aibă loc şi vineri.

Astra Rail, care are ca acţionar majoritar (75%) concernul american Greenbrier, are 1.200 de salariaţi în unitatea din municipiul Arad.

Etichete:
Situație tensionată la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara
Social miercuri, 9 aprilie 2025, 19:31

Situație tensionată la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara

Elevii, profesorii și părinții Liceului Tehnologic de Vest se arată îngrijorați de faptul că nu vor beneficia de clădirea proaspăt...

Situație tensionată la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara
Copii atacați cu pietre într-un parc din Timișoara
Social marți, 8 aprilie 2025, 13:06

Copii atacați cu pietre într-un parc din Timișoara

Mai mulți copii au fost atacați cu pietre în parcul de pe Intrarea Platanilor, din Timișoara, de un bărbat în vârstă de 54 de ani. În plus,...

Copii atacați cu pietre într-un parc din Timișoara
Atenție la viteză! Poliția Rutieră a demarat acțiunea Speed
Social marți, 8 aprilie 2025, 12:55

Atenție la viteză! Poliția Rutieră a demarat acțiunea Speed

Polițiștii de la Serviciul Rutier au intensificat controalele pe toate sectoarele de autostrăzi și drumurile naționale din țară. Acțiunea...

Atenție la viteză! Poliția Rutieră a demarat acțiunea Speed
Start pentru șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin
Social luni, 7 aprilie 2025, 20:14

Start pentru șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin

Șantierul pentru construcția Centrului de Recuperare Ortopedică și Traumatologie de la Lovrin ar putea fi deschis în următoarele săptămâni....

Start pentru șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin
Social luni, 7 aprilie 2025, 15:36

Alocațiile, indemnizațiile și ajutoare sociale, plătite anticipat în aprilie

Toate alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale vor fi plătite anticipat, luna aceasta, astfel încât să ajungă la beneficiari...

Alocațiile, indemnizațiile și ajutoare sociale, plătite anticipat în aprilie
Social duminică, 6 aprilie 2025, 11:53

Ateliere creative și de educație non-formală în Casa de sticlă din Parcul Copiilor

Casa de sticlă din Parcul Copiilor din Timișoara a fost transformată într-o întreprindere socială. Casa de sticlă va fi deschisă pentru copii...

Ateliere creative și de educație non-formală în Casa de sticlă din Parcul Copiilor
Social duminică, 6 aprilie 2025, 11:29

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de braconaj

Poliţiştii au efectuat 28 de percheziţii domiciliare în judeţul Arad, într-un dosar penal pentru infracţiunile de nerespectare a regimului...

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de braconaj
Social sâmbătă, 5 aprilie 2025, 10:24

Gemenele Francesca și Federica de la Colegiul Loga, pe podiumul Olimpiadei Naționale de Matematică

Două surori gemene și colege de clasă la Colegiul Național ”C.D. Loga” din Timișoara se numără printre medaliații ediției din acest an a...

Gemenele Francesca și Federica de la Colegiul Loga, pe podiumul Olimpiadei Naționale de Matematică