Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Radio România – trei nominalizări la Gala Premiilor UNITER

Trei dintre producţiile de teatru radiofonic ale Radio România sunt nominalizate la cea de-a XXIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, pentru anul 2014, ce va avea loc luni, 25 mai, la Sala Mare a Teatrului Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti.

Radio România – trei nominalizări la Gala Premiilor UNITER

Articol de Carla Chiu, 21 martie 2015, 10:14 / actualizat: 21 martie 2015, 15:38

Nominalizările pentru cel mai bun spectacol de Teatru radiofonic sunt:

Fantomele din Canterville, după Oscar Wilde, scenariul şi regia artistică: Ilinca Stihi.

Spectacolul aduce în contemporaneitate un castel din Vechiul Regat, bântuit de fantomele unui cuplu aristocrat – Sir Simon şi Lady Eleonor – şi cumpărat de un scriitor american de succes, aflat într-o pasageră criză de creaţie însoţită (cum altfel?!) şi de una în căsnicie. Aventurile se desfăşoară într-un ritm alert, cuceritor, nu numai în castelul de tristă faimă, dar şi pe domeniul ce-l înconjoară, un sat paşnic al Marii Britanii din zilele noastre, dar cu vajnici cetăţeni apărători ai tradiţiei locului. Conflictul este exploatat în cheie parodică şi generează inepuizabile surse de umor; scriitorul şi răsfăţata sa soţie aduc din Noua Anglie, direct din NY, toate mecanismele şi automatismele globalizării, ele devenind opozante cu modul de viaţă al satului de adopţie, fapt de foarte scurtă durată, de altfel.

În distribuţie: Cristian Iacob, Mădălina Anea, Gelu Niţu, Virginia Rogin, Zoltan Octavian Butuc, Meda Victor, Mădălina Ghiţescu, Alex Vasilache, Rudy Rosenfeld, Irina Mazanitis, Petre Lupu, Eugen Racoţi, Constantin Cojocaru.

Henric al V-lea, de William Shakespare, adaptarea radiofonică: Domnica Ţundrea, regia artistică: Attila Vizauer.

Un spectacol radiofonic împlinit, armonios, complet, de o diversitate remarcabilă, cuprinzând o mare varietate de idei, stări, atitudini în faţa vieţii, a morţii, a iubirii, a prieteniei, a lui Dumnezeu… Fiindcă piesa adună într-o viziune unitară multiple motive ale teatrului shakespearian (raporturile cu istoria, problematica puterii, meditaţia filosofică, gândul la moarte, dar şi lirismul, iubirea ori ironia şi spiritul bufon), toate aceste dimensiuni au fost valorificate din plin în montarea radiofonică semnată de Attila Vizauer, rezultatul fiind un spectacol viu şi percutant, în care fiecare scenă se colorează – emoţional şi senzorial – în chip diferit, deschizând vaste perspective imaginaţiei

În distribuţie: Marius Stănescu (în rolul titular), Ion Caramitru, Marian Râlea, Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, George Ivaşcu, Constantin Dinulescu, Mihai Dinvale, Ionel Mihăilescu, Oana Ştefănescu, Gelu Niţu, Pavel Bartoş, Rodica Mandache, Dorina Chiriac, Valeria Ogăşanu, Mircea Constantinescu, Mihai Bisericanu, Ioan Gyuri Pascu, Florin Anton, Petre Nicolae, Ionuţ Kivu, Ion Haiduc, Petre Lupu, Ioan Brancu, Gabriel Apostol, Ionuţ Ciocia, Marius Rizea, Attila Vizauer, Orodel Olaru, Viorel Păunescu, Daniel Tudorică, Marin Fagu.

Metamorfoza, după Franz Kafka, scenariul şi regia artistică: Ion Andrei Puican.

Spectacolul aduce în contemporan ideea nuvelei kafkiene: marginalizarea şi izolarea individului într-o societate sociopată, transformarea personalităţii şi a laturii umane în funcţie de cerinţele sistemului şi a scării valorice care guvernează o comunitate şi implicit întreaga lume. Dacă la momentul apariţiei, nuvela a creat controverse prin stranietatea şi utopismul pe care le degaja, astăzi omul, societatea şi relaţionările umane se regăsesc întocmai imaginaţiei autorului.

Metamorfoza ridică un semnal de alarmă asupra societăţii de azi şi alienarea care ne pândeşte pe fiecare într-o asemenea societate.

În distribuţie: Alexandru Potocean, Andreea Grămoşteanu, Costel Caşcaval, Mirela Zeţa, Cătălin Babliuc, Vasile Calofir, Vlad Oancea, George Alexandru, Anca Ghenoside, Rob Pewtress, George Moise, Răzvan Zeţa, Iustina Tărăboanţă.

Pentru a XXIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Mircea Morariu şi Maria Zărnescu.

Simpozion dedicat lui Eugen Preda, primul mentor al școlii moderne de jurnalism radio
EVENIMENT Radio România joi, 10 octombrie 2024, 19:39

Simpozion dedicat lui Eugen Preda, primul mentor al școlii moderne de jurnalism radio

Simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio” a avut loc, luni, la Sala Radio. Evenimentul a fost...

Simpozion dedicat lui Eugen Preda, primul mentor al școlii moderne de jurnalism radio
Nominalizările la Gala Premiilor Radio România Cultural 2024
EVENIMENT Radio România luni, 25 martie 2024, 18:23

Nominalizările la Gala Premiilor Radio România Cultural 2024

Gala Premiilor Radio România Cultural, ajunsă la cea de-a XXIII-a ediție, va avea loc luni, 22 aprilie, de la ora 19.00. Gala organizată Radio...

Nominalizările la Gala Premiilor Radio România Cultural 2024
Participanți din Asia și din Europa la conferința Media & Culture Days
EVENIMENT Radio România joi, 16 noiembrie 2023, 17:10

Participanți din Asia și din Europa la conferința Media & Culture Days

La Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București, a început conferința Media & Culture Days 2023, organizată de Radio România,...

Participanți din Asia și din Europa la conferința Media & Culture Days
Gala Radio România premiază performanța în 12 categorii
EVENIMENT Radio România miercuri, 1 noiembrie 2023, 05:55

Gala Radio România premiază performanța în 12 categorii

Radio România sărbătorește cei 95 de ani de existență printr-un eveniment în premieră. Tribut adus performanței individuale și colective,...

Gala Radio România premiază performanța în 12 categorii
EVENIMENT Radio România joi, 10 august 2023, 16:10

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România ajunge la Sibiu

O nouă ediție estivală a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se deschide vineri, 11 august, în Piața Mare din Sibiu. Reluată după o...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România ajunge la Sibiu
EVENIMENT Radio România joi, 22 iunie 2023, 14:26

Gala Premiilor Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova – Radio România

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova – Radio România își desemnează câștigătorii. Gala...

Gala Premiilor Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova – Radio România
EVENIMENT Radio România luni, 8 mai 2023, 19:01

Distincție oferită de Ambasada Israelului președintelui director general al Radio România

În cadrul unei întâlniri la sediul Radio România, ES Reuven Azar, ambasador al statului Israel la București, a oferit lui Răzvan Ioan Dincă,...

Distincție oferită de Ambasada Israelului președintelui director general al Radio România
EVENIMENT Radio România joi, 27 aprilie 2023, 19:22

Incluziv, un podcast Radio Cluj cu și despre persoanele cu dizabilități

Radio România Cluj lansează astăzi un podcast dedicat exclusiv problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități. “Incluziv” este...

Incluziv, un podcast Radio Cluj cu și despre persoanele cu dizabilități