Romanul scriitorului timișorean Igor Bergler este cea mai râvnită carte la Gaudeamus
Cel mai recent roman al scriitorului timișorean Igor Bergler, “Testamentul lui Abraham” a fost desemnată cea mai râvnită carte la Târgul Gaudeamus.
Articol de Radio Timișoara, 27 noiembrie 2017, 20:31
Ediţia 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România, s-a încheiat aseară, în prezenţa unui public numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta de neegalat a evenimentului. Peste 125.000 de vizitatori au trecut pragul târgului internaţional de carte Gaudeamus, egalând recordul edițiilor precedent. Numărul mare al participanţilor (peste 300), al evenimentelor pe care târgul le-a găzduit (peste 800), reconfirmă statutul evenimentului şi sloganul sub care s-a desfăşurat şi în acest an: Cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio din România.
Invitatul de onoare al ediţiei a fost Uniunea Europeană, prin intermediul Reprezentanţei Comisiei Europene, iar preşedintele de onoare al Târgului a fost îndrăgitul scriitor şi om de radio Matei Vişniec.
Printre premianții acestei ediții a Târgului Gaudeamus se numără scriitorul timișorean Igor Bergler, care a lansat oficial noul roman, “Testamentul lui Abraham”. “Cartea răspunde la mai multe întrebări. Una dintre ele este de ce a desfiinţat Lincoln sclavia. Mari specialişti în istoria americană se ceartă pe tema asta. Nu e singura temă a cărţii, e o poveste cu conspiraţii, despre cărţi. O carte despre toate cărţile, cu lucruri multe referiri, adesea parodice, la Borges, Cervantes, Umberto Eco. Aflaţi şi unde a dispărut Biblioteca din Alexandria”, mărturiseşte Igor Bergler. În urmă cu doi, prima carte semnată de Igor Bergler, “Biblia pierdută”, a fost votată de public cartea Târgului Gaudeamus 2015.
Premiile ediţiei 2017 a Târgului Gaudeamus:
- Trofeele Gaudeamus, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin Votul Publicului, au fost acordate Editurilor Humanitas (locul 1), Nemira şi RAO (locul 2) şi Polirom (locul 3);
- Trofeul pentru Cea mai râvnită carte a târgului, stabilit tot prin Votul Publicului, a revenit Editurii Litera, pentru volumul Testamentul lui Abraham de Igor Bergler;
- Trofeele Presei, pe secţiunile TV, radio, publicaţii şi agenţii de presă, au fost câştigate de: TVR, postul Europa FM, cotidianul Adevărul şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres. Trofeul pentru secţiunea online nu a fost acordat. Posturile Radio România, frecvent indicate drept surse de informaţii despre eveniment, nu au intrat în competiţie;
- Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat Editurii Crime Scene Press;
- Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în semn de apreciere pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus;
- Premiul pentru traducere Antoaneta Ralian, decernat pentru traducători din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie Irinei Oprea şi lui Radu Paraschivescu – pentru traducerea din limba engleză a volumelor cinci şi şase ale seriei Cronicile din Narnia de C. S. Lewis, publicată de Editura Arthur; pentru Aurora Cornu, Raluca Barb şi Edith Cottrell, pentru traducerea în limba franceză a volumului Poeme. Proze scurte, de Aurora Cornu, ediţie bilingvă română/franceză, publicată de Editura Vinea;
- Miss Lectura a ediţiei 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus a fost desemnată Alina Beşliu, studentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti. Premiul – un card cadou în valoare de 300 de lei, oferit de Optiplaza.