Rugby din plin la Timişoara
RCM Timişoara va susţine două meciuri pe teren propriu în această săptămână. Campionii vor înfrunta, miercuri, de la ora 10,00, Dinamo Bucureşti, în ultima rundă a sezonului regular.
Primele patru clasate – Ştiinţa Baia Mare (47 puncte), RCM Timişoara (43), Farul (35) şi CSM Olimpia Bucureşti (27) – vor juca apoi un aşa numit “tur Berger”, fiecare cu fiecare, în manşă simplă.
Sâmbătă, 9 august, bănăţenii vor primi vizita Farului Constanţa, o săptămână mai târziu vor juca tot acasă cu CSM Olimpia, iar la 23 august vor evolua în Baia Mare. Dacă încheie acest tur Berger pe unul din primele două locuri, timişorenii se califică direct în semifinale.
Articol de Stelian Moise, 5 august 2014, 10:32