Salariile angajaților de la TMK Reșița, sub semnul întrebării
Aproximativ 2.500 de salariaţi ai fabricilor TMK Artrom de la Reşiţa şi Slatina nu şi-au primit salariile luna aceasta.
Articol de Radio Timișoara, 16 martie 2022, 10:18
S-a ajuns în această situație pentru că miliardarul rus care controlează TMK este pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene, iar conturile din România ale grupului au fost blocate, după ce Rusia a atacat Ucraina.
Preşedintele Sindicatului Vatra, Iosif Ciuciuc, spune că blocarea conturilor înseamnă şi întreruperea producţiei de oţel ţaglă în aproximativ două săptămâni, urmată de închiderea combinatului siderurgic.
Magnatul rus a transferat acţiunile deţinute către o firmă din Cipru, iar până la clarificarea statutului juridic al TMK Artrom, conturile companiei deschise la trei bănci care activează în ţara noastră rămân blocate.