Şedinţa extraordinară de Guvern a fost amânată
Şedinţa extraordinară de Guvern în care urma să fie modificat Codul Fiscal a fost amânată pentru luni.
Articol de Radio Timișoara, 3 noiembrie 2017, 13:21 / actualizat: 3 noiembrie 2017, 14:23
Iniţial, era programată la ora 14:00, dar Cabinetul nu a primit toate avizele necesare pentru a emite, astăzi, ordonanţa de urgenţă. Ar fi trebuit adoptate măsurile fiscal-bugetare ce ar urma să fie aplicate de la 1 ianuarie 2018, inclusiv transferarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
Până acum, Consiliul Economic şi Social a dat aviz negativ modificărilor la Codul Fiscal, dar acesta este consultativ. Măsurile sunt respinse şi de mediul de afaceri şi de sindicate.