Şofer decedat în urma unui accident rutier pe DN6, la Găvojdia
Şoferul unui autoturism şi-a pierdut viaţa după ce maşina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un autotren pe DN 6, între localităţile Lugojel şi Găvojdia, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Potrivit Poliției Timiș, șoferul în vârstă de 46 de ani conducea dinspre Caransebeș înspre Lugoj, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autocamion condus de un bărbat, care circula din sens opus.
În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul bărbatului de 46 de ani.
Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor producerii accidentului.
Articol de Radio Timișoara, 21 iunie 2022, 17:03