Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură, ediţia a 25-a
Articol de Radio Timișoara, 9 noiembrie 2018, 10:39
Ediţia cu numărul 25 a Târgului Internaţional Gaudeamus, eveniment organizat de Radio România, iniţiat în urmă cu un sfert de veac, va avea loc în perioada 14 – 18 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo. Deschiderea oficială a târgului va avea loc miercuri, 14 noiembrie, la ora 12:00.
Potrivit Preşedintelui Director General al SRR, Georgică Severin, evenimentul se desfăşoară în acest an sub înaltul patronaj al guvernului, într-un context aniversar greu de egalat: Centenarul Marii Uniri şi al finalului Primului Război Mondial, 90 de ani de la prima transmisiune a Radio România, unul dintre cele mai vechi posturi de radio din Europa, şi 25 de ediţii ale Târgului Gaudeamus.
„Anul acesta nu am vrut să avem un invitat de onoare în sensul obişnuit; ne-am dorit ca toată activitatea să se concentreze în jurul acestui eveniment, a Centenarului. Nu putem să spunem că România este invitatul de onoare în România, dar am schimbat puţin paradigma. Am avut această discuţie încă de anul trecut cu colegii, ce vom face. Şi tuturor ni s-a părut normal ca anul acesta să ne concentrăm şi să dăm posibilitatea culturii române să se manifeste şi să fie nu invitat, ci vedetă. Anul acesta, vedeta este România – cel puţin, asta îmi place să cred”, a spus Georgică Severin, ieri, în cadrul conferinţei de presă desfăşurate la Sala Radio.
Cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio, Târgul Internaţional Gaudeamus, de peste douăzeci de ani un reper solid şi constant al pieţei de carte din România, este principala componentă a Programului Lectura, proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994 cu scopul de a susţine cultura naţională prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei. Palmaresul acestor 24 de ani puşi în slujba cărţii numără 109 târguri organizate în întreaga ţară (inclusiv ediţia curentă), peste 2.900.000 de vizitatori, circa 12.600 de manifestări organizate în acest cadru şi aduce astfel Radio România, singurul post de radio din lume care derulează un astfel de proiect cultural, în postura de lider naţional în domeniu.
Tema centrală a ediţiei este România Centenar şi va fi ilustrată prin intermediul unui stand reprezentativ, care va găzdui o colecţie de circa 600 de volume dedicate acestui moment istoric şi circa 50 de evenimente (lansări şi prezentări de carte, dezbateri, proiecţii de film, lecturi publice). Standul România Centenar, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Muzeul Municipiului Bucureşti, va oferi publicului un excelent prilej de a se întâlni şi dialoga cu câţiva dintre cei mai apreciaţi scriitori, critici literari şi istorici români ai momentului.
Preşedintele de onoare al ediţiei este acad. Ioan – Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române.
Ce propune Gaudeamus 2018:
– peste 300 de expozanţi – un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, producători şi distribuitori de jocuri educaţionale, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie, prezente an de an la Gaudeamus, cărora li se adaugă numeroşi participanţi în premieră;
– circa 900 de evenimente editoriale şi profesionale, care se vor desfăşura la standurile expozanţilor, la standul România Centenar şi în spaţiile special amenajate de către organizator în incintă (Sala Cupola, Bursa de Contacte, Ceainăria Bernschutz – Gaudeamus şi Salonul de Carte pentru Copii Ion Creangă, Sala Mircea Sântimbreanu).
– expoziţia Gaudeamus 25, amenajată cu sprijinul BRD Groupe Société Générale şi Display Group, care, prin imagine şi cuvânt, vorbeşte despre naşterea, evoluţia şi maturizarea celui mai îndrăgit eveniment dedicat cărţii, din ţara noastră.
Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10:00 şi 20:00. Accesul publicului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola Gaudeamus. Ca şi la ediţiile precedente însă, numeroase categorii de public vor beneficia de acces gratuit: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra în târg fără plata biletului sau a abonamentului, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii.
Tombola Gaudeamus, derulată într-o formulă inedită – câte o extragere la fiecare 90 de minute, pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, va avea în acest an zeci de premii extrem de atractive:
- 10 eBook reader, oferite de BRD Groupe Société Générale;
- 10 vouchere în valoare de câte 300 de lei, oferite de Optiplaza;
- 8 vouchere în valoare de câte 300 de lei, oferite de Emex;
- pachete de accesorii pentru echipamente multimedia, oferite de InfoTouch Systems;
- vouchere foto-carte CEWE;
- echipamente sportive oferite de sportpartner.ro;
- echipamente multimedia oferite de Hidroprotect.
Ziarul târgului va fi realizat de către o echipă redacţională de la publicaţia Caţavencii.
Premiile Târgului Internaţional Gaudeamus 2018 vor fi decernate duminică, 18 noiembrie, la ora 14:00:
– Trofeele Gaudeamus (pentru trei dintre expozanţi) şi Cea mai râvnită carte a târgului (premii acordate pe baza Votului Publicului);
– Trofeul Presei Mircea Sântimbreanu, pe secţiunile publicaţii print, radio, TV, online (premii acordate pe baza Votului Publicului) şi agenţii de presă (pe baza monitorizării efectuate de Agenţia de presă RADOR) – decernat jurnaliştilor acreditaţi care vor reflecta derularea târgului;
– Premiul de excelenţă, acordat de Radio România uneia din editurile prezente la târg şi destinat finanţării totale sau parţiale a unui proiect editorial de importanţă naţională, cu ecouri internaţionale;
– Premiile pentru traducere Antoaneta Ralian, acordate pentru doi traducători, în şi din limba română;
– Premiul Educaţia, acordat uneia dintre instituţiile de învăţământ prezente la târg;
– Premiul Miss Lectura, acordat de organizatori celei mai frumoase vizitatoare iubitoare de carte.
Eveniment organizat de Radio România. Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Sponsor principal: BRD Groupe Société Générale. Parteneri: Camerele de Comerţ şi Industrie din România şi Romexpo, Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Muzeul Municipiului Bucureşti, Display Group. Sponsori: CEWE România, Treasure&Co, 7Last Muse, InfoTouch Systems, Bernschutz&Co, Asociaţia Lions Club Millennium, Optiplaza, Emex, sportpartner.ro, IndECO Grup, Perla Harghitei, Hidroprotect. Parteneri media: TVR, Agenţia de carte, Caţavencii, Media Trust
Alte informaţii, la Secretariatul Gaudeamus. Persoană de contact: Connie Chifor (tel. 0745.109.649, e-mail connie@gaudeamus.ro).