Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Termen pentru deschiderea lucrărilor pe primul tronson al drumului de legătură cu A1 prin Dumbrăvița

Tronsonul 1 al drumul județean care face legătura între Timișoara și A1 prin Dumbrăvița și Giarmata ar putea intra în lucru spre final de vară.
Consiliul Județean Timiș intenționează să semneze contractul până la sfârșitul lunii august, astfel încât lucrările să poată fi încheiate până la finalul anului. În felul acesta, autoritățile nu ar pierde finanțarea europeană, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

Termen pentru deschiderea lucrărilor pe primul tronson al drumului de legătură cu A1 prin Dumbrăvița
Foto: c: adevarul.ro

Articol de Radio Timișoara, 30 iunie 2023, 12:00

În ceea ce privește tronsonul al doilea al drumului, constructorul se află în graficul de execuție a lucrărilor, mai spune Alin Nica.

Reamintim, de la sfârșitul lunii mai, se circulă pe 2 kilometri modernizați, de la coborârea de pe A1 până la girația de la intrarea în Giarmata. Circulația se realizează pe două benzi, în ambele direcții, spre și dinspre autostradă.

 

Faleza Mureşului intră în modernizare
Administrație & politică luni, 31 martie 2025, 20:46

Faleza Mureşului intră în modernizare

Faleza Mureşului va fi modernizată în oraşul Arad, cu o finanţare totală de 15 milioane de euro. Proiectul vizează lucrări pe o suprafaţă...

Faleza Mureşului intră în modernizare
Astăzi începe programul “Rabla pentru Sobe”
Administrație & politică luni, 31 martie 2025, 08:10

Astăzi începe programul “Rabla pentru Sobe”

55 de localități din județul Hunedoara, 49 din Caraș-Severin, 18 din județul Arad și doar 5 din Timiș figurează pe lista comunelor eligibile...

Astăzi începe programul “Rabla pentru Sobe”
Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara, refăcute cu fonduri UE
Administrație & politică duminică, 30 martie 2025, 14:12

Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara, refăcute cu fonduri UE

Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara vor fi reabilitate şi modernizate din fonduri europene. Primăria Hunedoara a câștigat...

Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara, refăcute cu fonduri UE
FOTO| VIDEO| Președintele interimar Ilie Bolojan, vizită supriză la Timișoara
Administrație & politică sâmbătă, 29 martie 2025, 16:53

FOTO| VIDEO| Președintele interimar Ilie Bolojan, vizită supriză la Timișoara

Ilie Bolojan s-a aflat la Timișoara unde s-a întâlnit cu rectorii Universității Politehnica și ai Universității de Vest. LA UVT,...

FOTO| VIDEO| Președintele interimar Ilie Bolojan, vizită supriză la Timișoara
Administrație & politică vineri, 28 martie 2025, 13:25

Campanie de înverzire pe Aleea Sănătății din Timișoara

Situată în zona Spitalului Județean, Aleea Sănătății este o zonă circulată și, până acum, lipsită de copaci mari. Campania de plantare...

Campanie de înverzire pe Aleea Sănătății din Timișoara
Administrație & politică vineri, 28 martie 2025, 11:53

Rabla pentru Sobe. Sprijin financiar pentru mai multe localități din Timiș

Proprietarii de locuințe din localitățile timișene Curtea, Fârdea, Tomești, Pietroasa și Nădrag pot primi finanțare pentru achiziția unor...

Rabla pentru Sobe. Sprijin financiar pentru mai multe localități din Timiș
Administrație & politică miercuri, 26 martie 2025, 20:43

Cauza probabilă a incendiului care a mistuit biserica de la Muzeul Satului Bănățean

Incendiul care a distrus biserica de lemn de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, s-a produs, cel mai probabil, din cauza efectului termic...

Cauza probabilă a incendiului care a mistuit biserica de la Muzeul Satului Bănățean
Administrație & politică miercuri, 26 martie 2025, 11:33

Alfred Simonis solicită controale la toate instituţiile de cultură subordonate, după incendiul de la Muzeul Satului

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a anunțat că a cerut o anchetă internă şi controale la toate instituţiile de...

Alfred Simonis solicită controale la toate instituţiile de cultură subordonate, după incendiul de la Muzeul Satului