Toate școlile din Timiș continuă cursurile faţă în faţă, până vineri
Cursurile vor continua în sistemul faţă în faţă, cu toate că rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit în unele localităţi din Timiș limita de 6 la mie.
Articol de Radio Timișoara, 21 septembrie 2021, 20:45
Decizia legată de noile scenarii privind sistemul de predare va fi luată vineri, spune adjunctul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Cosmin Hogea.
El a precizat că doar carantinarea localităţii poate atrage modificări în sistemul de predare, chiar şi în cursul săptămânii.
“Vineri se va stabili scenariul în care va funcţiona unitatea de învăţământ pe săptămâna care urmează. O modificare a ratei de infectare nu va schimba scenariul în cursul săptămânii. Dacă apare o carantinare pe localitate, atunci doar se va suspenda, chiar şi în cursul săptămânii, modul de funcţionare a unităţii de învăţământ”, a spus Cosmin Hogea.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, marţi, o dublare a numărului minorilor confirmaţi cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, de la 42 la 89 de persoane. Trei minori sunt internaţi, dar nu este niciunul în ATI.
Reprezentanţii DSP nu au precizat câţi dintre minori sunt elevi.