Trei goluri la primul meci cu Pelici, trei goluri în precedentele opt jocuri. Echipele bănățene joacă mâine, de la 11,00, cu aspecte în direct la Radio Timișoara | AUDIO
Rapid Bucureşti a fost învinsă la scor de forfait, 3-0, de CS Mioveni, aseara, pe teren propriu, la Buftea, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii a II-a de fotbal. Ambele echipe au schimbat antrenorii înaintea partidei, dar acest lucru s-a dovedit de bun augur doar pentru argeşeni, Alexandru Pelici având parte de un debut fericit.
Articol de Adrian Schindarli, 30 octombrie 2020, 10:57 / actualizat: 30 octombrie 2020, 15:28
Golurile au fost marcate de Mihai Işfan (22), Guilherme Gomes Garutti (55) şi Sergiu Negruţ (69 – penalty). Rapid a fost condusă de pe banca tehnică de interimarul Mihai Iosif, care l-a înlocuit săptămâna aceasta pe Adrian Iencsi. Până la meciul de ieri, în opt partide din acest sezon, argeșenii înscriseseră doar trei goluri.
Etapa a zecea începe mâine la ora 11,00, când joacă și cele trei echipe bănățene, meciuri cu aspecte în direct la Radio Timișoara:
CSM Reșița – Concordia Chiajna
Ripensia Timișoara – Turris Tr. Măgurele
ACS Fotbal Comuna Recea – ASU Politehnica, meci prefațat de antrenorul violeților, Octavian Benga, vorbind despre echipa maramureșeană:
În clasament, pe primul loc se află FC U Craiova 1948, 20 puncte (8 jocuri), urmată de Metaloglobus, cu 19 puncte (9 jocuri), ASU Poli Timişoara, 18 p (9 j), ”U” Cluj, 17 p (9 j), Farul, 16 p (9 j), Turris Turnu Măgurele, 15 p (9 j), Petrolul, cu 14 p (9 jocuri), Dunărea Călăraşi, 14 p (8 j), etc. CS Mioveni se află pe 10, cu 13 puncte (9 j), iar Rapid, pe 11, cu 13 p (8 j).