Un mort și zeci de răniți după ce un autocar cu 72 de persoane la bord s-a răsturnat în Hunedoara
Articol de Radio Timișoara, 29 octombrie 2018, 07:29
Un autocar cu 72 de persoane la bord s-a răsturnat, în această dimineață, pe DN 7, în județul Hunedoara. Autoritățile au declanșat Planul Roșu de Intervenție.
Autocarul circula din direcția Arad spre Deva și s-a răsturnat în afara carosabilului, între localităţie Tătărăşti şi Gothatea. Conform primelor cercetări ale poliţiştilor, accidentul s-a produs, cel mai probabil, pe fondul oboselii la volan.
La locul accidentului au venit zece ambulanțe, mai multe autospeciale și a fost amplasat un punct medical.
În urma accidentului, o persoană a murit și alte 32 au fost rănite, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Persoana decedată este o femeie care a rămas încarcerată în autocar.
Răniții au fost transportați la spitalele din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Ilia, iar starea lor este stabilă. Celelalte 37 de persoane care au scăpat fără probleme din acest accident au fost transportate şi cazate la un motel de pe raza comunei Ilia
Poliţiştii vor verifica diagrama autocarului pentru a stabili timpii de conducere ai şoferilor, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu. Autocarul implicat în accident transporta 72 de persoane, dintre care doi erau şoferii maşinii, pasagerii fiind muncitori care se întorceau de la muncă din Spania.
Destinaţia finală a călătorilor era Râmnicu Vâlcea, dar pe drum erau stabilite mai multe puncte de debarcare.