Vatmanii arădeni au protestat în stradă
Articol de Radio Timișoara, 2 iunie 2016, 14:37
Vatmanii sunt nemulțumiți de salariile mici dar și de orele suplimentare neplătite şi de faptul că sunt nevoiți să lucreze cu materiale tehnice învechite. Pe durata protestului, circulaţia tramvaielor din Arad nu a fost afectată.
Amintim că în urma cu doua saptamâni, 37 de vatmani, din cei 116, au intrat în greva japoneza. Oamenii spun ca vor continua protestul până când nemulțumirile lor vor fi luate in considerare.
De cealaltă parte, directorul Companiei de Transport Public, Mariana Birău, a declarat ca salariile vatmanilor vor creste de la 1 august cu 16%.