Zeci de amenzi aplicate bicicliștilor din Timișoara în câteva ore
La Timișoara au fost aplicate 95 de amenzi bicicliștilor, în doar câteva ore.
Polițiștii de la Serviciul Rutier, de la secțiile din Timișoara împreună cu polițiștii locali au acționat pentru combaterea abaterilor săvârștite de bicicliști dar și pentru depistarea șoferilor băuți sau sub influența drogurilor.
Au fost controlate 168 de autoturisme și au fost legitimate 225 de persoane, fiind efectuate 38 de testări cu aparatul etilotest și 6 testări cu aparatul DrugTest.
În urma verificărilor au fost aplicate 158 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 40.00 de lei. Dintre acestea, 95 au fost aplicate bicicliștilor și alte două conducătorilor de trotinete electrice. De asemenea, au fost retrase 9 permise de conducere.
În ultima perioadă, polițiștii au depistat șoferi sub influența alcoolului sau drogurilor astfel că verificările pe această linie au fost intensificate.
Articol de Radio Timișoara, 3 august 2022, 11:25 / actualizat: 3 august 2022, 13:27