A murit regizorul Lucian Pintilie
Regizorul Lucian Pintilie a murit în această seară, la Spitalul Elias din Capitală. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Silvius Negoiţă.
![A murit regizorul Lucian Pintilie A murit regizorul Lucian Pintilie](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2018/05/lucian_pintilie.jpg)
Articol de Radio Timișoara, 16 mai 2018, 21:28
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias, cunoscutul regizor avea mai multe afecţiuni cronice.
Lucian Pintilie, în vârstă de 84 de ani, s-a internat duminică, 13 mai, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, în stare foarte gravă, în contextul acutizării unor afecţiuni cronice. A fost admis în secţia de Terapie Intensivă, unde a necesitat investigaţii medicale, monitorizare şi tratament de specialitate, a precizat Silvius Negoiţă.