A murit scriitorul Daniel Vighi
Articol de Radio Timișoara, 26 noiembrie 2022, 11:10
Scriitorul Daniel Vighi s-a stins din viață, la două zile după ce a devenit cetățean de onoare al Timișoarei.
Anunțul a fost făcut de unul dintre prietenii săi apropiați, profesorul Vasile Popovici, care notează că Timișoara pierde azi una din vocile ei cele mai lucide și mai oneste. Născut la Lipova, prozator, eseist și publicist, el împlinise în luna octombrie 66 de ani.
Într-una din ultimele sale intervenții, la Radio Timișoara, profesorul Daniel Vighi, a vorbit despre ceea ce a însemnat în contextul evenimentelor din 1989.
Daniel Vighi a devenit cetățean de onoare al Timișoarei, titlul fiind preluat de soția sa, Lia Vighi, în cadrul unei ceremonii emoționante.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!