“Aida”, spectacol aniversar la Opera Naţională Română din Timişoara 75 de ani de la prima producţie a teatrului liric timişorean
Articol de Dana Florea, 21 aprilie 2022, 21:00
Opera Naţională Română din Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 254, din 30 martie 1946. Primul director al Operei a fost Aca de Barbu. Spectacolul inaugural al Operei Române din Timişoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de Giuseppe Verdi.
Cu prilejul aniversării a 75 de ani de la spectacolul inaugural, Opera Naţională Română din Timişoara prezintă opera “Aida” de Giuseppe Verdi, miercuri, 27 aprilie 2022, ora 19.
„Servitori ai Muzelor, încercăm să dansăm această horă cu ambele măşti ale teatrului. Nu putem să ne prefacem când luminiţa de la capătul tunelului, care prevedea finalul unei pandemii, a făcut să ne izbească direct o realitate absolut cruntă, războiul din Ucraina pe care nimeni nu şi l-ar fi putut imagina în secolul XXI…
Dacă Majestatea Sa, Regele Mihai I al României a spus despre secolul XX că este „un secol lipsit de raţiune”, noi, cei din secolul XXI, nu ştim câtă raţiune am învăţat de atunci şi până astăzi… Sperăm să o dovedim.
Acum, în vremuri grele, sărbătorim 75 de ani de la prima „Aida”, în urma Decretului semnat de Majestatea Sa cu un an înainte, în 1946. Au fost vremuri grele şi atunci. În anii grei ai instaurării comunismului, cu foarte puţin timp înainte de a fi alungat din ţară, Regele Mihai I a mai apucat să semneze Decretul de înfiinţare a instituţiei noastre.
Au urmat tot ani grei. A fost o instituţie de propagandă, dar au existat şi oameni luminaţi, şi o anumită „foame” a publicului creată de tradiţia de până atunci, de cel puţin şaptezeci de ani. Pe la mijlocul secolului al XIX – lea s-au conturat primele trupe care au vizitat acest oraş şi impresarii locali au reuşit să inducă această obişnuinţă de a merge la Operă.
Opera Română din Timişoara, în forma actuală, a fost ctitorită atunci, în 1946.
În 27 aprilie 2022, sărbătorim exact 75 de ani de la prima producţie a doamnei Aca de Barbu, primul Director al Operei Române din Timişoara. Aca de Barbu a avut mari merite. A reuşit să îl convingă şi pe Petru Groza, Prim Ministrul de atunci, de necesitatea acestui demers. Dar, a fost mazilită de comunişti. Cunoaştem acele vremuri din amintiri şi sperăm să nu se mai întoarcă niciodată.
Mă simt mai timişorean decât mulţi timişoreni. Spiritul arădean nu e deloc diferit de cel timişorean. Am crescut între Muze. Am crescut într-un oraş văduvit de teatru liric. Primul meu contact cu Opera a fost cu Opera timişoreană care venea la Arad. M-am „trezit” cu voce. Am dat la facultate şi a fost şi momentul în care am intrat pe uşa acestei Case şi până acum nu am mai ieşit. După 1989, după potopul momentului Revoluţiei din 1989, au fost şi atunci vremuri grele, marcate de pensionarea unei generaţii întregi, lipsa de alternative, o pauză între generaţii până a venit a noastră. Marea mea dragoste este teatrul liric şi dintre toate Operele din lume cea mai dragă îmi este cea în care mă aflu acum. Despre calitatea de bariton, cu aceea te naşti şi rămâi cu ea până la moarte, cea de Manager este temporară. Nu m-am jucat. Am luat totul în serios, mai în serios decât viaţa însăşi.
Pentru spectacolul aniversar, din 27 aprilie 2022, cu opera „Aida” de Giuseppe Verdi, este o distribuţie aleasă. În rolul Aida este invitată soprana Cellia Costea cu o carieră internaţională în marile teatre. De asemenea, mezzosoprana Ramona Zaharia (Amneris) este în lume demult, a plecat de la noi, iată un motiv în plus şi un „magnet” pentru publicul care a avut ocazia să o vadă, întretimp, în rolul Carmen. În rolul Radames debutează tenorul Teodor Ilincăi. În rolul Amonasro va fi baritonul Željko Lučić, prietenul Casei, care de două decenii cântă doar pe scene foarte mari. La pupitru, David Crescenzi, care a fost membru solid al acestei instituţii de peste paisprezece – cinsprezece ani, actualmente Director artistic al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca şi deţinător al catedrei de Dirijat de la Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima”, se întoarce de fiecare dată când îl chemăm. Din distribuţia Casei – Gelu Dobrea (Ramfis), Marius Goşa (Regele), Vasile Bădescu (Mesagerul), Crina Vezentan (Marea Preoteasă), corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române din Timişoara.
Funcţionăm pentru publicul nostru, cu public în sală. Blestemul pandemiei ne-a îndepărtat unii de alţii, şi fizic, şi nu numai fizic… Poate este o bună ocazie să găsim drumul înapoi, spre un împreună care să ne ferească de rele şi să gândim pozitiv, pentru că speranţa este un lucru important pe care şi muzica îl oferă.
Avem o distribuţie de care ne bucurăm şi vă întâmpinăm, dragi spectatori, cu acelaşi entuziasm al timişorenilor care, în urmă cu 75 de ani, stăteau în Piaţa Operei şi auzeau din megafoane minunea ce se întâmpla pe scenă!” transmite baritonul Cristian Rudic, Manager al Operei Naţionale Române din Timişoara. (Interviu în exclusivitate pentru Radio Timişoara, difuzat în emisiunea „Cultura la doi paşi, realizator Simona Stoiţa).