Ascultă Radio România Timișoara Live • 

„Așa a lăsat Dumnezeu, cei mai mari dirijori de cor să vină din Banat” spunea Diodor Nicoară (1942 – 2025)

In Memoriam DIODOR NICOARĂ.

„Așa a lăsat Dumnezeu, cei mai mari dirijori de cor să vină din Banat” spunea Diodor Nicoară (1942 – 2025)

Articol de Simona Stoița, 3 februarie 2025, 12:32

Dirijor de excepţie, Diodor Nicoară a dedicat peste trei decenii de activitate împlinirii profesionale a Corului Academic „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara.

De Diodor Nicoară se leagă înfiinţarea şi instruirea mai multor formaţii corale, dar mai ales iubirea pentru păstrarea şi valorificarea creaţiei corale, în general, coral-bănăţene, în special.

Din anul 1969, a fost dirijor permanent al Corului Filarmonicii „Banatul”, alături de Mircea Hoinic.

În 1972 devine unicul dirijor de cor al Filarmonicii, până la pensionare, în 2006, exceptând perioadele în care a activat în funcții politice.

Între 1988-1990 a fost directorul instituției.

În data de 2 februarie 2025, la vârsta de 82 ani, maestrul Diodor Nicoară a părăsit lumea cu dor…

„Mulțumesc mult Filarmonicii noastre că știe să-și prețuiască oamenii, și pe cei care și-au petrecut o viață în această instituție.

Pentru mine a fost prima casă, Filarmonica, și după aia, casa aialaltă. Și a fost din 1969, până în 2006.

Au fost clipe de bucurie.

A fost muncă multă.

A fost și plăcere mare, pentru că dacă faci un lucru cu plăcere nimic din el nu este greu.

Să dea Dumnezeu ca acest Cor să meargă pe urmele înaintașilor și să ducă mai departe faima muzicii corale bănățene, pentru că așa a lăsat Dumnezeu, cred eu, ca cei mai mari dirijori de cor să vină din Banat.

Ne-aducem aminte de Filaret Barbu, Nicolae Ursu și de Ion Românu.

Și ne-aducem aminte și de cel mai mare dirijor de cor de Operă pe care l-a dat România nu numai României, ci întregii Europe cel puțin. Este vorba de maestrul Stelian Olariu. Dumnezeu să-l odinească…

În final, lăsați-mă să cântăm că eu nu-s „maistor” cu microfoanele…” (dirijorul Diodor Nicoară, 2017)

Din arhiva Radio Timișoara, maestrul Diodor Nicoară (înregistrare, 2017):

„E mult mai ușor să dirijezi un concert, decât să vorbești la microfon…

Vreau neapărat să mulțumesc acestui minunat Cor al Filarmonicii, tuturor coriștilor cu care am colaborat eu de-a lungul anilor.

Trebuie neapărat să mulțumesc profesorilor mei de la Conservatorul din Iași, datorită cărora am reușit și eu să intru la Conservator, și care au fost niște oameni deosebiți.

Profesorul Constantin Constantinescu, rectorul nostru, profesorul și compozitorul Achim Stoia.

L-am avut profesor pe regretatul mare dirijor, Ion Baciu.

Domnul profesor Vasile Spătărelu mi-a fost profesor de Forme și Contrapunct.

Domnul profesor George Pascu și alți profesori care, dacă nu îmi amintesc acum, ei nu mă aud, că numai Radio Timișoara transmite treaba asta și până la Iași nu „bate”.

Nu în ultimul rând, doresc să îmi amintesc cu mare drag de cei care m-au „otrăvit” cu meseria asta.

Printre primii a fost profesorul Ion Odrobot, regretatul Nicolae Ursu, care s-a ocupat de pregătirea mea fără bani, n-a luat niciun leu. Nici „gâsca” n-a vrut să o ia de la popa Nicoară când i-a adus-o…

Nu în ultimul rând, maestrului meu de la Iași, profesorul Ion Pavalache, Doru Popovici, bănățean de-al nostru, compozitor pe care noi l-am cântat.

Poate cel mai important, doresc să aduc un omagiu maestrului Ion Românu, „vinovatul principal” pentru cariera mea de dirijor.

În 1969, Ion Românu s-a retras de la Corul Filarmonicii, cedând un post ca să facă concurs pentru Diodor Nicoară.

Nu ne cunoșteam, nu avea niciun fel de „obligații” față de Nicoară.

N-am fost nici neamuri, n-a intervenit nimeni pe lângă el.

El a făcut-o „de bună voie și nesilit de nimeni”, văzând în mine un viitor dirijor. Și se pare că nu s-a înșelat.

Maestrul Românu s-a retras atunci, de la Corul Filarmonicii. A rămas la catedră.

A mai rămas în continuare director al filarmonicii. El a fost cel mai longeviv director al Filarmonicii „Banatul”, 23 de ani, și căruia-i port o amintire vie. Cu toate că s-a dus din 1981, îmi lipsește foarte mult. Nu-l pot înlocui cu nimic.

Nu în ultimul rând doresc să mulțumesc părinților mei și mamei mele, fără de care nu eram în fața dumneavoastră, și pe care am cam moștenit-o la talente. A fost o foarte bună cântăreață, foarte talentată și sensibilă coristă, în tinerețea ei.

Și să îi mulțumim și lui Dumnezeu că ne-a adus la vârsta asta destul de sănătoși, bine și în pace, și am reușit să trecem.

Ce-o fi de aici înainte, e un cadou de la Dumnezeu…” (dirijorul Diodor Nicoară, 2007)

Din arhiva Radio Timișoara, maestrul Diodor Nicoară (înregistrare, 2007):

Priveghiul va avea loc luni, 3 februarie, de la ora 15:00, la casa funerară „Memorial”, str. Iulian Grozescu, nr. 16, urmând ca slujba religioasă să se desfășoare la ora 18:30.

Înmormântarea va avea loc marți, 4 februarie, de la ora 12:00, la cimitirul din Calea Șagului, capela 3.

Sursa foto: Filarmonica „Banatul” Timișoara.

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa
Cultură luni, 14 aprilie 2025, 08:19

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa

Scriitorul câştigător al Premiului Nobel, Mario Vargas Llosa a murit în Lima, la vârsta de 89 de ani. Moartea sa a fost anunţată de fiul său,...

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa
Facultatea de Muzică și Teatru – UVT celebrează Ziua Mondială a Vocii
Cultură vineri, 11 aprilie 2025, 23:46

Facultatea de Muzică și Teatru – UVT celebrează Ziua Mondială a Vocii

În perioada 12-16 aprilie 2025, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Muzică și Teatru (FMT), vă invită la o serie de...

Facultatea de Muzică și Teatru – UVT celebrează Ziua Mondială a Vocii
Festivalul Internațional de Clarinet, o premieră pentru Timișoara
Cultură vineri, 11 aprilie 2025, 13:45

Festivalul Internațional de Clarinet, o premieră pentru Timișoara

TIMIȘOARA INTERNATIONAL CLARINETFEST 2025 – SPRING SCHOOL FOR SHARING CLARINET MUSICAL HERITAGE reunește tineri instrumentiști (Polonia,...

Festivalul Internațional de Clarinet, o premieră pentru Timișoara
„Simt că prin muzică e un fel de zbor pentru cei care cântă, nu doar o ascultă” spune pianistul Theodor Rădulescu
Cultură miercuri, 2 aprilie 2025, 13:51

„Simt că prin muzică e un fel de zbor pentru cei care cântă, nu doar o ascultă” spune pianistul Theodor Rădulescu

Pianistul Theodor Alexandru Rădulescu va susține un recital incluziv cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, la...

„Simt că prin muzică e un fel de zbor pentru cei care cântă, nu doar o ascultă” spune pianistul Theodor Rădulescu
Cultură miercuri, 2 aprilie 2025, 10:12

Muzeul Satului Bănăţean se redeschide publicului după incendiul de la biserică

Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara se va redeschide pentru public, de astăzi. Muzeul a fost închis, pe 26 martie, în urma unui incendiu...

Muzeul Satului Bănăţean se redeschide publicului după incendiul de la biserică
Cultură sâmbătă, 29 martie 2025, 11:15

Povestea librarului care a reușit să aducă Bookfest la Timișoara, prima ediție în afara Capitalei

Timișoara a fost primul oraș din România, în afara Bucureștiului, care a găzduit Salonul de Carte Bookfest. Cum a luat naștere Salonul...

Povestea librarului care a reușit să aducă Bookfest la Timișoara, prima ediție în afara Capitalei
Cultură joi, 27 martie 2025, 12:44

Teatrul Național îi readuce la Timișoara pe John Malkovich și Pippo Delbono. Ada Hausvater: Teatrul este nemuritor

Una dintre cele mai vechi forme de artă, teatrul a evoluat odată cu societatea. Dacă în Grecia Antică tragedia și comedia erau folosite atât...

Teatrul Național îi readuce la Timișoara pe John Malkovich și Pippo Delbono. Ada Hausvater: Teatrul este nemuritor
Cultură marți, 25 martie 2025, 11:27

„Richard al III-lea”, premieră la Teatrul Național Timișoara

Teatrul Național din Timișoara propune o nouă premieră din dramaturgia lui William Shakespeare. Spectacolul „Richard al III-lea”, în regia...

„Richard al III-lea”, premieră la Teatrul Național Timișoara