Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Caravana Gaudeamus Radio România a ajuns la Oradea

Târgul Gaudeamus Radio România, ediția Oradea 2019, va debuta mâine în Piața Unirii.

Caravana Gaudeamus Radio România a ajuns la Oradea

Articol de Radio Timișoara, 7 mai 2019, 21:53

Evenimentul cu numărul 112 în seria celor mai cunoscute și mai îndrăgite târguri de carte din țară, pe care Radio România le organizează de 25 de ani, îi așteaptă pe orădeni să celebreze Ziua Europei, Anul Cărții în România și împlinirea a 100 de ani de administrație românească, pentru Oradea, în inima orașului.

Ediția orădeană a Caravanei Gaudeamus Radio România este organizată de postul public de radiodifuziune (prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj), Primăria Municipiului Oradea și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și regiune și va avea loc în perioada 8 – 12 mai, în Piața Unirii.

Programul de vizitare este următorul: miercuri – sâmbătă între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică între orele 10.00 şi 15.00; accesul publicului este liber, pe întreg parcursul evenimentului. Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 8 mai, la ora 13.00.

Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus Radio România, ediția Oradea 2019, va fi profesorul și poetul Lucian Scurtu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor al mai multor volume de versuri premiate la concursuri și festivaluri naționale de poezie.

Reperele statistice ale ediției:

– peste 60 de expozanţi reuniţi în 50 de standuri, reprezentând principalele categorii active pe piaţa de carte şi educaţie din România – edituri și agenţii de difuzare de carte românească și publicată peste hotare, cărora li se adaugă importanți distributori de muzică și jocuri educative;

– o suprafaţă de aproape 550 mp de standuri, cea mai mare înregistrată până acum la acest eveniment;

– 10 evenimente (lansări și prezentări de carte adresate unui public variat ca domenii de interes).

Prin participarea editurilor de top din România şi a celor mai importanţi distribuitori naţionali de carte străină, muzică și jocuri educative, Târgul Gaudeamus Radio România aduce în fața orădenilor o ofertă bogată și variată, atât prin numărul mare de titluri disponibile, cât şi prin diversitatea domeniilor abordate, într-o atmosferă destinsă și prietenoasă.

Proiecte Radio România – GAUDEAMUS

 Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit cu sprijinul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” unei biblioteci publice, subfinanţate la capitolul achiziţii.

 Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc. Sâmbătă, 11 mai, la ora 12.00, sunteţi aşteptaţi să îi cunoaşteţi pe „invitaţii de nota 10” la Gaudeamus Oradea, elevi din judeţul Bihor premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline: Alexandru Slavoia (Colegiul Național „Emanuel Gojdu” Oradea), Kurucz Csenge Dorottya, Istvan Zsuzsanna și Arva Norbert Akos (elevi ai Liceului Teoretic „Ady Endre”, Oradea).

Premiile vor fi oferite de InfoTouch Systems.

 Tombola GAUDEAMUS, derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului, cu premii numeroase și atractive: echipamente și accesorii multimedia oferite de Radio România și InfoTouch Systems, vouchere pentru produse Emex și vouchere pentru cadouri personalizate CEWE. Tombola se derulează pe baza buletinelor de Vot al Publicului, iar tragerea la sorţi a câştigătorilor va avea loc zilnic, în intervalul 8 – 11 mai, la ora 19.30.

Premiile Târgului GAUDEAMUS Radio România, ediția Oradea 2019 vor fi decernate duminică, 12 mai, începând cu ora 13.00, astfel:

 Trofeele GAUDEAMUS (acordate editurilor – locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului;

 Trofeele Presei – decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, tot prin Votul Publicului;

 Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare, de către InfoTouch Systems și CEWE;

GAUDEAMUS Oradea este una dintre cele mai recente componente a Programului LECTURA, proiect de anvergură naţională iniţiat şi derulat de Radio România cu scopul de a susţine cultura scrisă din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional, dedicate în principal cărţii şi ofertei educaţionale. Palmaresul cumulat al programului, în intervalul 1994 – aprilie 2019, însumează 112 evenimente organizate sub brandul GAUDEAMUS Radio România, peste 3.027.000 de vizitatori şi aproape 13.600 de manifestări culturale, cu profil preponderent literar. Principalele componente ale programului sunt: Târgul Internaţional Gaudeamus Radio România (25 de ediţii) și Caravana GAUDEAMUS Radio România (Cluj-Napoca – 20 de ediţii, Craiova – 18 ediţii, Litoral – 10 ediţii, Timișoara – 10 ediții, Oradea – 6 ediţii, inclusiv ediția 2019), Brașov – o ediție şi o serie de proiecte culturale conexe.

Un eveniment organizat de Radio România (prin Echipa Gaudeamus şi Radio România Cluj), Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune Sponsori și parteneri

Sponsori: InfoTouch Systems, Emex, CEWE, Clima Service SRL și Spring Harghita Parteneri media: Bihoreanul, InfoOradea.ro și Agenția de presă Rador.

 

bookfest 2025
Cultură luni, 24 martie 2025, 13:22

Personalitățile Banatului cultural vin la Bookfest Timișoara

Vizitatorii sunt așteptați pentru patru zile de evenimente culturale de înaltă ținută, lansări de carte, sesiuni de autografe, întâlniri cu...

Personalitățile Banatului cultural vin la Bookfest Timișoara
visuali italiane
Cultură luni, 24 martie 2025, 12:05

Visuali Italiane 2025 aduce la Timișoara cele mai noi filme italiene

Publicul cinefil va descoperi regizori tineri și debutanți îndrăzneți, alături de nume mari și actori de top. Festivalul „Visuali Italiane...

Visuali Italiane 2025 aduce la Timișoara cele mai noi filme italiene
Concert aniversar la Opera Națională din Timișoara, dedicat lui Laszlo Rooth
Cultură vineri, 21 martie 2025, 12:10

Concert aniversar la Opera Națională din Timișoara, dedicat lui Laszlo Rooth

Opera Naţională Română din Timişoara invită publicul meloman la concertul aniversar intitulat „Un secol de muzică”. Concertul, care...

Concert aniversar la Opera Națională din Timișoara, dedicat lui Laszlo Rooth
“Armata de teracotă” de la muzeul din Arad, succes la public
Cultură marți, 18 martie 2025, 09:37

“Armata de teracotă” de la muzeul din Arad, succes la public

Expoziţia inedită “Armata de teracotă” de la Complexul Muzeal Arad, aflată în premieră în ţara noastră, a fost vizitată de peste 5.000...

“Armata de teracotă” de la muzeul din Arad, succes la public
Cultură joi, 13 martie 2025, 20:02

Salonul de Carte Bookfest 2025 la Timișoara / PROGRAM

Timp de patru zile, din 27 până în 30 martie, vizitatorii vor găsi cele mai bune cărți la cele mai bune prețuri și vor putea participa la...

Salonul de Carte Bookfest 2025 la Timișoara / PROGRAM
Cultură duminică, 9 martie 2025, 16:58

INTERVIU | Arta românească pe scena internațională; performanța Galeriei Jecza din Timișoara

Galeria Jecza a reușit o performanță remarcabilă după ce Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York a achiziționat trei lucrări ale...

INTERVIU | Arta românească pe scena internațională; performanța Galeriei Jecza din Timișoara
Cultură vineri, 7 martie 2025, 18:22

Reacții față de OUG privind managementul instituțiilor de cultură. Ada Hausvater: Pune în pericol o instituție de spectacol

Managerul unei instituții de cultură trebuie să aibă studii de specialitate, spune directoarea Teatrului Național din Timișoara. Ministerul...

Reacții față de OUG privind managementul instituțiilor de cultură. Ada Hausvater: Pune în pericol o instituție de spectacol
Cultură joi, 6 martie 2025, 17:12

Sala 2023 a Teatrului Național din Timișoara, finalizată anul acesta

Lucrările de modernizare a Sălii 2 a Teatrului Național din Timișoara se încheie anul acesta.  Sala a fost înălțată și în scurtă vreme...

Sala 2023 a Teatrului Național din Timișoara, finalizată anul acesta