Colaborare româno-americană „sub semnul muzicii”
Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest şi Asociaţia Culturală Kratima organizează, în perioada 11 – 14 octombrie, la Timişoara, curs de măiestrie interpretativă vocală, pentru elevi şi studenţi, susţinut de mezzosoprana ALICE ANNE LIGHT, Prof. Univ. la Texas Tech University din Statele Unite ale Americii, alături de pianistul reşiţean Cătălin Iacob, absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, în prezent, doctorand al prestigioasei universităţi americane.
![Colaborare româno-americană „sub semnul muzicii” Colaborare româno-americană „sub semnul muzicii”](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2019/10/14-OCT.-TIMISOARA-1.jpg)
Articol de Radio Timișoara, 11 octombrie 2019, 18:39
Artiştii vor evolua şi în două recitaluri de canto şi pian la Reşiţa (13 octombrie a.c., ora 18:00, sala de spectacol a Liceului de Artă „Sabin Păuţa”) şi la Timişoara (14 octombrie a.c., ora 18:30, Sala „Orpheum” a Facultăţii de Muzică şi Teatru).
Coordonator de proiect: Prof. Univ. Dr. Manuela Iana Mihăilescu.
Dialoguri cu artiştii, realizate de Simona Stoiţa.