Filarmonica Banatul are reguli noi. Este interzis accesul copiilor sub 7 ani, în afara concertelor educative
Articol de Radio Timișoara, 2 iunie 2016, 18:02
Conform unei hotărâri adoptate în data de 12 iulie, a fost interzis accesul copiilor sub 7 ani, chiar dacă sunt însoțiți de părinți, la concertele filarmonicii, cu excepția recitalurilor educative. Totuși copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 10 ani au acces gratuit însă trebuie să fie însoțiți de o persoană adultă.
Conducerea filarmonicii a mai decis că elevii, studenții și pensionarii, în afara celor care au legitimații de fidelitate, pot asista la concertele filarmonicii pe baza unui bilet al cărui preț este de 10 lei.
Elevii Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” și studentii Facultății de Muzică beneficiază de bilete al căror preț este de 5 lei. Grupurile de elevi beneficiază și ei de bilete de 5 lei, dacă solicită o rezervare cu cel puțin trei zile înainte de spectacol.
Regulile s-au înăsprit și în privința telefoanelor sau a aparatelor de fotografiat. Astfel, spectatorii nu mai au voie să folosească aceste aparate în timpul concertelor și recitalurilor Filarmonicii Banatul.