Membri ai Orchestrei și Corului Forțelor Terestre Americane Staționate în Europa, în direct la Radio Timișoara
Orchestra și Corul Forțelor Terestre Americane Staționate în Europa se află la Timișoara pentru un concert inedit ce va avea loc deseară la Filarmonica Banatul. Concertul va include piese celebre compuse de Aaron Copland, Bela Bartok şi Leonard Berstein.
Articol de Radio Timișoara, 30 aprilie 2018, 08:11 / actualizat: 1 mai 2018, 23:01
O parte din membrii Orchestra și Corul Forțelor Terestre Americane Staționate în Europa sunt prezenți, între orele 11:00 și 12:00, în studioul Radio Timișoara, într-o emisiune realizată de Felicia Ristea. Emisiunea este transmisă în direct atât audio cât și video.
“Orchestra, aflată sub comanda lt. Col. Dwayne Milburn, este staţionată în Sembach, Germania, şi a fost înfiinţată în 1940. Orchestra are în componenţă 65 de grupuri de concert şi fanfară, 35 de grupuri pentru muzică de ceremonie, grupurile de jazz USAREUR Standard, trupa de muzică dixie Rhine River Ramblers, trupa de rock modern The Musik Brigade şi ansambluri de muzică de cameră”, transmit organizatorii.
Alături de Corul Soldaţilor USAREUR, Orchestra este în prezent a treia organizaţie muzicală ca mărime a Armatei SUA. Membrii săi au statutul de ambasadori muzicali ai armatei americane în Europa. Ei sunt aleşi prin concurs şi sunt muzicieni profesionişti, absolvenţi ai unor universităţi şi conservatoare de muzică prestigioase din Statele Unite.
Corul Soldatilor USAREUR se află sub comanda Cpt. Aaron Morris şi a fost înfiinţat în 1963 pentru a ridica moralul trupelor americane prin reprezentaţii muzicale. Spre deosebire de colegii lor din orchestra USAREUR, membrii Corului Soldaţilor nu trebuie sa fie muzicieni profesionisti. Selecţia se face prin audiţii foarte competitive la care participă soldaţi din toate structurile Armatei SUA, mai precizează organizatorii.
The USAREUR Band & Chorus au mai mult de 200 de misiuni muzicale anual, în cadrul unor turnee în ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
Concertul de la Timișoara are loc de la ora 19:00, la Filarmonica Banatul. Intrarea este gratuită, pe baza biletelor ridicate de la casa de bilete a filarmonicii.
Mai multe despre orchestră pe Facebook