Mii de pelerini, la Basilica Maria Radna. În curând vor sosi cele două cruci care vor încorona turlele bisericii FOTO
Mii de credincioşi au au venit şi anul acesta la Maria Radna, la fosta mănăstire franciscană de pe malul Mureşului, lângă Lipova.
Articol de Radio Timișoara, 15 august 2014, 18:03
De peste 300 de ani, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului atrage, la fiecare sărbătoare închinată Sfintei Fecioare, pelerini de pretutindeni. Mulţi dintre ei parcurg distanţe mari pe jos pentru a participa la slujbele celebrate aici. Printre ei s-a aflat şi un grup din Germania care a venit să sărbătorească duminică hramul bisericii catolice din Guttenbrunn/ Zăbrani. Credincioşii spun că la Maria Radna îşi găsesc liniştea şi se pot ruga în tihnă.
Slujbe religioase închinate praznicului Adormirii Maicii Domnului se săvârşesc la Maria Radna de joi după-amiază. Serviciile religioase se adresează tuturor credincioşilor motiv pentru care sunt celebrate în limbi diferite, în română, maghiară, croată şi germană.
Episcopul de Timişoara, Martin Roos a celebrat Sfânta Liturghie Solemnă, vineri, de la ora 11:00. Vineri seara, de la ora 19:00 este programată o slujbă în limba română, iar sâmbătă sunt aşteptaţi credincioşii slovaci din Bihor şi Sălaj. Pentru ei, dar şi pentru toţi cei care mai vin mâine la Radna Episcopul de Oradea Laszlo Bocskei celebrează o Sfântă Liturghie mâine la ora 12:00.
Pelerinii veniţi, anul acesta, la Radna au găsit Basilica în mare şantier. Ansamblul bisericii şi fostei mănstiri se află în renovare printr-un proiect European. Se lucrează la faţade şi la turnuri, dar şi la scări. În următoarele zile, trebuie să sosească de la Arad şi cele două cruci noi care vor încorona cele două turle ale bisericii. Crucile au peste doi metri înălţime, sunt realizate dintr-un aliaj inoxidabil şi urmează să fie aurite. După ce vor ajunge la Radna, cele două cruci vor fi aşezate în faţa altarului şi vor fi sfinţite de către Episcopul Martin Roos. Aceasta se va întâmpla, probabil, cu ocazia sărbătorii Naşterii Maicii Domnului din 8 septembrie.
Lucrările de reabilitare de la Maria Radna vor continua până anul viitor, urmând ca în data de 2 august 2015 biserica şi mănăstirea să fie sfinţite, după recepţia lucrărilor.
Foto: Adrian Ardelean