Mircea Cărtărescu a prezentat la Timișoara “Aventura literaturii”
Scriitorul Mircea Cărtărescu a susținut, la Timișoara, conferința cu tema “Aventura literaturii”.
Articol de Radio Timișoara, 22 martie 2024, 10:43
Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a fost arhiplină cu ocazia conferinței susținute de scriitorul Mircea Cărtărescu.
Sute de timișoreni au venit la întâlnirea cu autorul lui “Theodoros” și “Solenoid”. Mircea Cărtărescu a povestit despre procesul creației și a răspuns întrebărilor sosire din public. Întâlnirea a fost moderată de scriitorul timișorean, Mircea Mihăieș.
Scriitorul a subliniat importanța pe care o are lectura în viața cotidiană.
“Dacă înțelegi prin trăit, viața care se viețuiește, cum spunea Matei Caragiale, excluzi cititul și excluzi, multe, multe alte lucruri. Eu pot să înțeleg prin trăit, și asta înțeleg, de altfel, în primul rând timpul care trece, lucrurile pe care le văd, pe care le simt, pe care le știu, discuțiile și întâlnirile cu prietenii, un pahar de vin sau un parc de bere, o plimbare prin parc, lucruri de felul acesta. Și atunci este la latitudinea ta dacă să suprimi o parte din ele pentru a intruoduce și o oră sau două de lectură în fiecare zi. Dar eu cred că e un fel greșit de a pune problema, pentru că și cititul, și scrisul, și ascultatul, de muzică, și mersul la un muzeu sau la o expoziție și orice altceva, absolut orice altceva, tot din viață fac parte”, spune Mircea Cărtărescu.
Scriitorul Mircea Cărtărescu va primi, astăzi, titlul de Doctor Honoris Causa al Unviersității de Vest.
Mircea Cărtărescu a deschis seria evenimentelor din cadrul proiectului ”La UVT, cultura este capitală”.
Reporter: Ioana Sapianu